Laura Cosoi trăiește cele mai frumoase și emoționante clipe din viața ei, vedeta a adus pe lume, în această dimineață, o fetiță perfect sănătoasă. După nouă luni, în care a așteptat nerăbdătoare să facă cunoștință cu micuța ei, cele două s-au întâlnit pentru prima oară azi, 11 iunie. Numele ales de Laura Cosoi pentru fetița ei este Rita. Acesta este un nume de origine spaniolă și este formă scurtă a numelui Margarita și inseamnă cinste, onestitate, curaj.
Actrița a postat și prima fotografie cu bebelușul, iar fanii au reacționat imediat, transmitându-i sute de mesaje, în care o felicită și o încurajează. Însă, unul dintre ele ne-a atras atenția! Un prieten virtual a făcut o gafă, chiar la imaginea pe care Laura a împărtășit-o pe rețelele de socializare. După ce a felicitat-o că va fi o mamă extraordinară, l-a adus în discuție și pe Smiley, ca fiind tatăl copilului.
Probabil că prietenul respectiv nu este la curent cu viețile actuale ale celor doi foști iubiți, și anume că Laura Cosoi este măritată cu Cosmin Curticăpean, iar Smiley se iubește de aproape un an cu Gina Pistol. Într-adevăr, după o relație de șase ani, Laura și Smiley au rămas foarte buni prieteni. „Felicitari! Sa aveti numai bucurii dupa ea! Vei fi o mama exemplara si sunt convins ca Smiley va fi un tata model„, este comentariul pe care Laura l-a primit la fotografia cu micuța sa, Rita. Restul prietenilor Laurei au reacționat imediat și l-au pus la punct pe prietenul buclucaș: „Ce treaba are Smiley in aceasta ecuatie?”, „Sterge Cat Mai Repede Ceea Ce Ai Scris”, „ori esti prost\proasta, ori ai scris intentionat si atunci esti si mai si…”.
Cum s-a energizat pe perioada sarcinii
Recent, a dezvăluit pe blogul său personal o rețetă de băutură energizantă pe care a preferat-o în această perioadă și care are foarte multe proprietăți nutritive.
“Sunt innebunită dupa ceaiurile reci pe care să le savurez în perioadele toride. Varianta aceasta de ceai rece este tonică, energizantă și conține vitamine numai bune pentru întărirea sistemului imunitar.
Te-ai săturat de apă plată cu lămâie? Încearcă ceaiul din fructe de hibiscus, rețeta descoperita in calatoriile mele prin Asia.
Ingrediente:
Ceai de hibiscus
Zeama de la 1 portocala
1 lingurita cardamon
1 lingurita scortisoara
1 lingurita nucsoara
2 linguri miere (daca simti nevoia)
gheata
Se fierbe ceaiul, se infuzează și se adaugă nucșoară, cardamonul, scortisoara. Se adauga miere daca doresti sa fie mai dulce. După ce s-a răcit se strecoară ceaiul si se pune in blender. Amesteci apoi sucul de la portocală cu gheață și gata băutura noastra tonica!”, a scris Laura Cosoi pe blogul personal.
sursa: cancan.ro