Caz cu adevărat șocant în România. Artista Maria Andria a crezut că se supune unei operații banale, dar, în schimb, a trecut prin chinuri groaznice, totul fiindcă a dorit pur și simplu să își rezolve o problemă de sănătate.
Tânăra a mers la medic să-și scoată polipii, iar în acel moment, medicul ar fi decis că este cazul să-și rezolve și o problemă estetică. Așa că a supus-o la două intervenții chirurgicale în același timp, operația de polipi și rinoplastie. Când spera că toate problemele ei se rezolvă, atunci a început calvarul, potrivit spynews.ro.
Din nefericire, în urma intervenției, operația nu a reușit, iar tot cartilajul osos i-a fost distrus. Nasul la care visa, nu mai există. În plus, la numai o zi de la intervenția nereușită, medicul a externat-o din spital și i-ar fi spus că după doar două săptămâni poate să-și reia activitatea și să filmeze videoclipul piesei Love in Dubai. Ajunsă acasă, s-a trezit cu o hemoragie îngrozitoare în urma căreia a pierdut 2, 5 litri de sânge. Și-a sunat medicul să îl anunțe că este în stare gravă, dar el i-ar fi spus să stea liniștită că așa se întâmplă după intervenție. Într-o secundă a simțit că este la un pas de moarte, din fericire pentru ea, pe ultima sută de metri a apucat să-și sune sora, iar aceasta a găsit-o într-o baltă de sânge. A fost dusă de urgență la spital, dar medicii nu i-au mai dat șanse de viață.
“Mi-am luat adio de la familie, nu știam dacă o să mai trăiesc după operație. Doar Dumnezeu m-a ajutat să rezist intervenției. ” a declarat artista.
Mediatizarea acestei povești nu s-a oprit la granițele României, ea a ajuns și în presa internațională, iar coșmarul prin care a trecut această tânără a uimit o lume întreagă.
CITEȘTE ȘI:
Fericire uriașă pentru Roxana Kiriță și iubitul ei! Fiica lui Giani nu s-a putut abține și a făcut anunțul în gura mare! Felicitări, bravo vouă! A făcut publice mesajele cu el, fanii sunt în al nouălea cer!
Fiica fostului concurent Exatlon România, Giani Kiriță, s-a împăcat cu iubitul ei, iar din acel moment pare că trăiește o poveste de amor ca în poveștile cele mai frumoase. Odată cu intrarea tatălui său în competiția Exatlon, Roxana Kiriță a căpătat o grămadă de fani, iar viața ei a început să fie discutată în presă, la fel ca despărțirea sa de iubit, după o relație care a durat mai bine de doi ani.
Tânăra a declarat pentru wowbiz.ro că s-a împăcat cu Faris și că despărțirea i-a făcut să vadă cât de mult se iubesc de fapt. “Da, ne-am impacat. Ne-a trebuit o despartire ca sa pretuim si mai mult ceea ce avem! Avem o relatie de 2 ani si un pic si asta a fost prima noastra despartire. De certat va dati seama, in fiecare relatie exista unele neintelegeri si momente de criza insa, depinde cum le gestioneaza cei doi”, a declarat ea.
Adevărul pare să fie că cei doi se iubesc enorm și sunt dispuși să treacă peste orice pentru a fi împreună. Roxana chiar a făcut publice câteva mesaje dintre ea și iubitul ei, dornică să afle toți prietenii ei virtuali fericirea pe care o simte acum.
“Te iubesc din tot sufletul. Jur. Enorm, cel mai mult din lumea asta mare. Esti femeia vietii mele, esti sufletul si inima din mine, esti tot ce inseamna fericire”, i-a scris iubitul Roxanei Kiriță, iar ea a postat imediat mesajele pe pagina sa de pe o rețea de socializare.”Te iubesc de nu mai pot, omule. Esti tot pentru mine, viata mea toata, fericirea mea, linistea si puterea mea”, i-a scris și ea lui Faris.