Galerie foto în premieră! Dacia, noul model revoluționar! Cum arată noua Dacia Logan Logos! Au schimbat totul la ea!
Un amator al grupului Dacia a creionat modelul Dacia Logan Logos, care seamănă izbitor cu VW Passat CC sau cu Skoda Octavia. Mașina imaginată de respectivul utilizator păstrează liniile și trăsăturile cu care ne-am obișnuit, venind, în plus, cu un stop de fantezie.
Nu vom vorbi niciodată de o Dacia premium, potrivit promotor.ro. Dar de un model mai mare decât Loganul, capabil să fie un fel de Octavia low-cost (ţineţi minte că Logan ţine de clasa mică, nu de cea compactă), am putea vorbi oricând.
Cel care a realizat imaginile este Ciprian Andruș, care a fost inspirat de faptul că anul acesta Logan împlinește 10 ani de existență. Ciprian s-a gândit să-şi pună creionul virtual la treabă şi să deseneze un concept care s-ar putea confunda cu viitoarea generaţie Logan.
Laitmotivul din spatele acestui concept este – după cum chiar creatorul său ne zice – „depăşirea limitelor păstrate până acum de marca Dacia, făcându-l [n.r. pe Logos] să se clasese alături de brandurile puternice precum Mercedes-Benz, Audi şi BMW şi «propulsând» Dacia pe o nouă treaptă, cu o nouă perspectivă.”, potrivit promotor.ro.
Iată imaginile:
CITEȘTE ȘI:
Mesajul postat de mama fetiței lui Liviu Vârciu după ce Carmina s-a mutat de la tatăl ei! Instant au curs sute de mesaje!
Mesajul postat de mama fetiței lui Liviu Vârciu după ce Carmina s-a mutat de la tatăl ei! Instant au curs sute de mesaje!
Ami Teiceanu este fosta iubită a lui Liviu Vârsciu și, în aceste zile, pare ce amai fericită mamă. Acestu lucru se datorează fiicei sale, Carmina, care s-a întors acasă de câteva luni, în plus, ziua de luni, 7 mai, nu a fost deloc una obișnuită. Fata lui Liviu Vârciu a împlinit frumoasa vârstă de 15 ani, iar Ami i-a transmis pe rețelele de socializare un mesaj extrem de emoționant.
„Dumnezeu să-ți dea înțelepciune! Să fii sănătoasă, să ai parte de tot ce e mai frumos în lumea asta. La mulți ani, viața mea”, a scris Ami Teiceanu pe contul ei de Instagram. Bruneta este cea mai fericită de când i s-a întors fata acasă. Ea și Liviu Vârciu au căzut de comun acord ca adolescenta să nu mai locuiască la București, acolo unde se mutase la liceu, în urmă cu câteva luni.
Despre relația dintre mamă și fiică avem de spus numai lucruri bune. Cele două sunt de nedespărțit, se duc la cumpărături și chiar ies în oraș împreună. Pentru cine nu știe mai bine, ar putea părea că sunt două prietene foarte bune, nu mamă și fiică. În plus, Ami și Carmina seamănă foarte mult iar cea mică îi amintește mereu mamei cât de mult o iubește, chiar și prin comentariile lăsate la pozele de pe Instagram.