Totul s-a petrecut în timpul Războiului Rece când marile puteri ale lumii s-au confruntat în cele mai ciudate moduri posibile. Cea mai adâncă groapă săpată de un om se găsește dedesubtul unui capac ruginit din Murmansk, Rusia, și ajunge la peste 12 kilometri în interiorul pământului.
Ea este cunoscută drept Gaura de foraj de la Kola și a fost săpată de ruși cu o sondă de țiței abandonată fiind rezultatul a peste 20 de ani de războaie între America și URSS, cele două state au făcut o intrecere mai inedită: ei voiau să descopere cine ajunge PRIMUL în centrul pământului!
Din păcate pentru ambele state, acest proiect a trecut complet neobservat fiindcă în acele vremuri mult mai vizibilă era competiția spațială care a avut ca punct culminant aterizarea pe lună. Cercetătorii ambelor țări au dorit să afle prin acest proiect cât de mult pot avansa în interiorul scoarței terestre, dar lucrul s-a dovedit a fi mult mai complicat decât își imaginau la început.
,,Proiectul URSS-ului a durat din 1970 până în 1994, creându-se Gaura de foraj de la Kola, cea mai adâncă gaură săpată de oameni. Deşi proiectul a început din cauza rivalităţilor din timpul Războiului Rece, cercetătorii care au lucrat cu echipa de excavare au reuşit să realizeze o mulţime de studii ştiinţifice despre învelişul Pământului, în timp ce îi puteau studia fizic straturile, practică care este foarte dificilă în zilele noastre”, conform kromania.ro.
,,Cea mai interesantă descoperire au fost fosilele microscopice de plancton din rocile de acum două miliarde de ani, descoperite la peste şase kilometri în interiorul planetei,” a declarat Bryan Nelson de la Mother Nature Network.
,,Aceste microfosile reprezintă peste 24 de specii străvechi prinse în compuşi organici care au supravieţuit temperaturii crescute de la această adâncime,” a adăugat el.
Se pare că totul s-a sfârșit atunci când excavatorul s-a defectat din cauza faptului că temperatura din interiorul pământului a crescut de la 100 de grade Celsius la 180 de grade Celsius, în anul 1994. Oficial se pare că proiectul a fost finalizat în anul 2015, iar singurul marcaj aș găurii imense este un capac metalic ruginit.
Puteți afla mai multe informații în engleză în clipul de mai jos: