Nimeni nu se aștepta la așa ceva, nici cei care au votat, nici membri juriului!
Totul s-a petrecut în Kazakhstan: se pare că un finalist al unui concurs de frumusețe pentru femei a recunoscut că „ea” este de fapt un „el”, șocând o țară întreagă. Potrivit propriilor mărturisiri, Arina Alieva este de fapt Ilay și are 22 de ani și doar pozează ca femeie. „Arina” a depășit în frumusețe, potrivit juriului, peste 4.000 de alte fete, și a ajuns în finală!
Ilay a declarat de ce a făcut așa ceva: „Eu și prietenii mei ne certam în legătură cu frumusețea, și eu am decis atunci să mă înscriu la un concurs de frumusețe. Mereu am fost frumos în mod natural. Poți vedea des că multe femei tinere arată toate la fel, au același machiaj, același stil – ele cred că dacă urmăresc și respectă tendințele, sunt frumoase. Eu nu cred asta.” Credem că și-a demonstrat punctul de vedere cu vârf și îndesat!
În cele din urmă Ilay a spus organizatorilor concursului că au fost păcăliți, iar oamenii din toată țara care au votat pe internet au fost pur și simplu șocați. După marea confesiune, organizatorii l-au scos din concurs și l-au înlocuit cu o fată. Transformarea lui Ilay a fost atât de convingătoare încât nimeni nu a observat că e băiat până când el însuși a recunoscut că a mers prea departe.
Vedeți asemănarea?
CITEȘTE ȘI:
Și-a omorât vecina gravidă pentru că în fiecare zi îl întreba mereu același lucru. Scos din sărite, bărbatul a ucis-o de nervi! Este cea mai enervantă întrebare din lume, și tu ai fost întrebat asta
Aceasta este întrebarea pe care toți oamenii singuri o urăsc… Chiar și când este pusă de oameni care au cele mai bune intenții, întrebarea „Când ai de gând să te căsătorești” poate fi enervantă, mai ales dacă același om te scoate din sărite în mod repetat cu ea. Acest om este un exemplu brutal în acest sens: el a dus lucrurile în extremă și a decis să închidă gura vecinei care oricând îl vedea îl întreba același lucru, însă a decis să i-o închidă pentru totdeauna – curmându-i viața.
Sună ciudat, nu? Ei bine, este exact ce s-a întâmplat în Indonezia, iar internauți din toată lumea sunt șocați de acest incident oribil. Faiz Nurdin are 28 de ani și a ucis-o pe Aisyah, vecina sa, pentru că îi punea prea des „întrebarea de aur”. Martorii povestesc că Faiz stătea în fața casei sale când vecina lui însărcinată a trecut pe lângă el și i-a vorbit.
Purtătorul de cuvânt al poliției a povestit că ucigașul a zis că femeia i-a spus: „Însoară-te repede, ceilalți sunt deja căsătoriți, tu ce mai aștepți?”. În cele din urmă, scos din sărite, Faiz a plănuit ceva diabolic. Și-a vizitat vecina chiar în acea zi, a urmărit-o în camera ei și a împins-o pe pat apoi a sugrumat-o cu propriile mâini.
După comiterea crimei, suspectul a furat telefonul victimei și 59 de dolari. Apoi Faiz a reușit să plece din localitate, dar poliția a dat de el și l-a împușcat în picior. Dacă se dovedește că el a făcut-o, Faiz își va petrece toată viața în pușcărie. Totul din cauza enervantei „Întrebări de Aur” care stresează pe oamenii singuri din toată lumea: „Tu când ai de gând să te căsătorești?!”