Râsul este cel mai bun medicament, nu există nimic mai bun decât a începe ziua cu o porție sănătoasă de râs în hohote. Am găsit această poveste pe un site în engleză și m-a binedispus, așa că am vrut să o traduc și pentru voi. Este un banc, deși ar putea foarte bine să fie inspirat din fapte reale…
Cred că toți avem o oarecare frică de dentist, pe scaunul dentistului toți abia așteptăm să se termine, nici eu nu sunt un fan al mersului la dentist.
Gary, în vârstă de 71 de ani, a mers într-o zi la dentist pentru a i se scoate un dinte, așa că se așează pe scaunul de „tortură”, iar doctorul scoate dintr-un sertar un ac uriaș. Gary se uită cu groază la ac și întreabă la ce îl va folosi. Doctorul răspunde că nu trebuie să își facă griji, dar Gary dă din cap și spune: „Nu, în niciun caz! Fără ace! Urăsc acele!”
Dentistul ridică din umeri nepăsător și scoate masca de gaz, însă Gary este la fel de îngrozit și de mască, spune că numai gândul la masscă îl face să simtă că se sufocă! Rămas fără alte opțiuni, dentistul îl întreabă dacă are vreo problemă și cu pastilele. Însă Gary e fericit și răsuflă ușurat: „Vreau pastile!”
În acel moment, dentistul îi dă bătrânului două pastile, iar Gary le înghite rapid. Abia apoi întreabă ce sunt. „Viagra”, răspunde dentistul. „Hm, nu știam că Viagra e bună și pentru durere!”, a răspuns Gary.
Însă dentistul i-a dat replica imediat: „Nu e, dar îți va da ceva de care să te ții bine când îți voi scoate dintele”.
CITEȘTE ȘI:
Bătrânul de 83 de ani a anunțat-o pe soție că vrea să meargă la doctor ca să facă rost de Viagra, dar soția lui are răspunsul pregătit de mult! Uite ce i-a zis
Aceasta este o glumă, sperăm să vă placă!
Un bărbat în vârstă de 83 de ani stă pe canapea și se uită la televizor, dar chiar atunci începe o reclamă la Viagra, celebra pastilă albastră. Reclama subliniază mai ales faptul că fiecare bătrân poate reîncepe să aibă ceva ,,acțiune” în dormitor.
Nu fără efort, bătrânul se ridică, merge în hol, își ia haina și se îmbracă.
Dar în timp ce deschide ușa din față, o vede pe soție, care tocmai se întorcea de la cumpărături.
,,Unde pleci?” întreabă ea.
,,Mă duc la un doctor”, răspunde bătrânul.
,,Ce ai, nu te simți bine?”
,,Ba mă simt doarte bine, mă duc să fac rost de niște pastile de-alea, Viagra”
Femeia, care tocmai terminase să își dea jos haina, se îmbracă iar, după ce a auzit răspunsul omului.
,,Tu unde naiba crezi că mergi?” întreabă bărbatul.
,,Vin și eu cu tine la doctor”, răspunde ea.
,,Ummm, de ce?”
,,Păi, dacă ai de gând să folosești din nou chestia aia veche și ruginită, eu aș face bine să îmi fac un vaccin antitetanos.