Până când jandarmii, ca și alte structuri ale Ministerului de Interne, nu vor înțelege că nu sunt în slujba celor aflați la putere, ci a LEGII și a CETĂȚEANULUI, nu vom scăpa de mentalitatea care conduce aceste instituții ale statului. Și vom rămâne mereu la coada Europei civilizate.
Am văzut și revăzut imaginile cu acel jandarm bezmetic lovind cu furie oamenii adunați la marșul de protest de sâmbătă seara. Era atâta ură pe fața celui care lovea niște oameni în vârstă, încât stăm și ne întrebăm care sunt criteriile după care sunt angajați tinerii în rândurile Jandarmeriei. Acei oameni manifestau pentru niște legi care îl priveau finalmente și pe jandarm, și familia acestuia, legi care ne afectează viața tuturor, fie că suntem în uniforme ale Ministerului de Interne, fie că lucrăm pe șantiere sau spitale. Pe toți ne vor lovi acele modificări ale legilor justiției, fie că ne place sau nu, fie că suntem simpatizanți ai puterii sau opozanți ai acesteia.
Cum poți să lovești cu atâta ură niște oameni fără apărare? Indiferent de orientarea politică a fiecărui cetățean, indiferent de simpatii și preferințe, o democrație excat asta înseamnă, până la urmă, eliminarea unanimității. Am fost, timp de 70 de ani, prizonierii unanimității. Un singur partid, un singur popor, un singur conducător, și am văzut unde am ajuns. Dacă astăzi există voci care nu coincid cu cele ale partidului aflat la putere, nu înseamnă că le poți opri cu pumnul, oricât de apropiat ai fi de Liviu Dragnea. Așa ceva, într-o Uniune Europeană civilizată, nu mai poate exista, asta te exclude automat din rândul țărilor avansate, cu o anumită educație.
Zeci de ani, românii (și alte popare aflate sub cizma comunismului) au fost terorizați de lucrătorii din Miliție și Securitate. Milițienii erau temuți, aveau toate drepturile din lume asupra cetățenilor, și erau priviți ca unelte ale Partidului Comunist. Au trecut acele vremuri, lucrătorii din structurile Ministerului de Interne trebuie să înțeleagă că nu mai pot lovi pe cine vor, când vor, știind că oricum nimeni nu-i trage la răspundere. Am ajuns în alte vremuri, oamenii găsesc metode noi de comunicare, trebuie să ne adaptăm la această realitate, nu mai putem acționa conduși de instincte tipice regnului animal.
Jandarmul din imaginile difuzate pe toate posturile ne-a adus aminte de hoardele de mineri care loveau, în Iunie 1990, cu aceeași bestialitate, tinerii care demonstrau împotriva întoarcerii României la comunism. Același comportament primitiv, animalic, niciun regret, nicio remușcare, doar ură împotriva celor care l-au deranjat pe șeful partidului. S-a gândit, măcar o secundă, acel jandarm, că secvențele cu loviturile sale, preluate de toate televiziunile europene, vor lovi direct în imaginea României? În momentul în care îmbraci o uniformă a statului, trebuie să înțelegi că ai o răspundere legată de imaginea țării. Deocamdată, la noi, încă nu s-a înțeles acest lucru. La noi funcționează încă vechea mentalitate, conform căreia oamenii în uniformă trebuie să răspândească teroarea. Când se va schimba această mentalitate? Pare-se că mai avem de așteptat.
Cristian Huluban