Conform Digi24, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu izbucnit miercuri dimineață la mansarda unei case din strada Beldiceanu Nicolae, nr. 4. Un bărbat a suferit răni minore la față, pe când o altă persoană a suferit un atac de panică.
Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, a declarat potrivit Agerpres, că incendiul se manifestă cu flacără deschisă la nivelul mansardei pe o suprafaţă de aproximativ 800 mp. Tot el a mai precizat că până la sosirea pompierilor, trei persoane reuşiseră să părăsească imobilul afectat de flăcări, a precizat reprezentantul ISU Bucureşti.
Pompierii acționează pentru stingerea incendiului iar accesul în zonă este îngreunat din cauza străzii înguste și a mașinilor parcate. Adrian Marin a declarat că la fața locului vor mai fi trimise încă trei autospeciale, pe lângă cele şase autospeciale de stingere, două autoscări, o maşină de descarcerare şi trei ambulanţe SMURD.
Se pare că Imobilul afectat are parter, etaj şi mansardă.