Luna noiembrie a adus un real cutremur pe scena teatrului românesc fiindcă două mari actrițe s-au stins fulgerător: Cristina Stamate și Stela Popescu. Însă de la începutul anului s-au stins și alte nume mari care, prin dispariția lor, au lăsat România mult mai săracă.
Lista marilor dispăruți a fost deschisă în 2017 cu Ion Besoiu, actorul a murit la vârsta de 80 de ani, pe 18 ianuarie la Spitalul Fundeni din Capitală, din cauza unor grave probleme cardiace. Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: “Furtuna”, “Neamul Şoimărestilor”, “Haiducii”, “Răscoala”, “Mihai Viteazul”, “Ciprian Porumbescu”, “Păcală”, “Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii”, “Ultima noapte de dragoste”, “Lumini şi umbre”.
România a fost îndoliată și în martie 2017, atunci când cunoscuta cântăreață de muzică populară Ileana Ciuculete a decedat în mod neașteptat la vârsta de 59 de ani. Cântăreața s-a stins pe 14 martie, în urma unor complicații ale hepatitei C. Se pare că ea a mers la medic mult prea târziu, purta boala de multă vreme fără să știe.
Și scena literară a pierdut nume mari în 2017. În data de 10 iulie, s-a stins scriitorul Augustin Buzura, la vârsta de 78 de ani. Augustin Buzura a rămas în istoria literaturii române prin romane ca Absenții (1970), Fețele tăcerii (1974), Orgolii (1977), Vocile nopții (1980), Refugii (1984), Drumul cenușii (1988), Recviem pentru nebuni și bestii (1999), Raport asupra singurătății (2009), potrivit RTV.
Nici lumea academică nu a fost cruțată, istoricul, publicistul și omul politic Zoe Petre a murit pe 1 septembrie 2017, la vârsta de 77 de ani, după ce suferise în urmă cu două zile un atac cerebral vascular.
În septembrie 2017 a trecut la cele veștnice și Mircea Ionescu-Quintus, fostul presedinte al Partidului National Liberal. Quintus a murit pe data de 15 septembrie, în casa sa din Ploiești, la vârsta de 100 de ani.
O lună mai târziu, în data de 18 octombrie, teatrul românesc a pierdut-o pe Olga Tudorache, care s-a stins la vârsta de 88 de ani în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Elias.
,,Cu adâncă părere de rău, Spitalul Universitar de Urgență Elias anunță trecerea în neființă a celei care a fost o Mare Doamnă a Teatrului Românesc, doamna Olga Tudorache. Dânsa s-a stins în liniște în Secția de Terapie Intensivă a spitalului, în cursul nopții de 17 spre 18 octombrie 2017″, se arăta în comunicatul medicilor.
În luna iulie scena muzicii ușoare românești i-a pierdut pe Celebrul compozitor Dumitru Lupu, care a murit pe data de 22 iulie, la ora 5:00 dimineața, chiar în ziua în care partenera sa de viață, cântăreața Ileana Șipoteanu împlinea 50 de ani. În aceeași lună a decedat și cântăreața de muzică ușoară Marina Scupra. Artista suferea de cancer mamar.
În data de 23 noiembrie România a primit două vești negre: Stela Popescu a fost găsită fără viață la domiciliul său, în timp ce partenera de scenă de la Teatrul Constantin Tănase, Cristina Stamate a fost internată de urgență la Terapie intensivă. Cristina Stamate a murit și ea, la câteva ore după înmormântarea Stelei Popescu.
Să sperăm că anul următor va fi mai bun cu valorile României.