Parcă îl aud și acum, la exact opt ani de la dispariția sa, răcnind una din celebrele sale replici; „Du-te dracu, nu-s mort! Dorm nițel!”. Pe 10 noiembrie 2009, în urma unui stop cardiac, unul din monştrii sacri ai teatrului şi filmului românesc, maestrul Gheorghe Dinică, a părăsit această lume. A jucat pe scena Teatrului Mic, la Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional, fiind unul din actorii marcanţi ai celei mai prolifice generaţii pe care a dat-o arta teatrală şi cinematografică din România.
A devenit celebru mai ales după ce a interpretat într-o manieră entuziasmantă două personaje legendare din filmele marca Sergiu Nicolaescu, numiţii Paraipan şi Lăscărică. Cel mai bine l-au prins rolurile de mafiot, de șmecher uns cu toate alifiile, un aristocrat dur și implacabil. Rolul jucat în Filantropica este emblematic în acest sens. Atunci lansează o altă replică memorabilă pentru istoria cinematografiei noastre: „O mână întinsă, care nu spune o poveste, nu primeşte pomană! Vă e milă, v-am luat banii!”.
Deşi catalogat drept o fire boemă, pentru că îi plăcea să petreacă la crâşmele de cartier, alături de oamenii simpli, Dinică şi-a respectat munca: „Meseria asta a mea îmi ocupă cel mai mult timp. Îmi place, şi fără ea nu ar avea niciun haz pentru mine tot ce se întâmplă”.
Rânjetul său malefic, atât de des prezent în filmele şi spectacolele de teatru în care a jucat marele actor, a devenit o imagine-emblemă a unei cariere extraordinare. Pentru că i-a plăcut viaţa, şi-a făcut cu pasiune meseria şi şi-a iubit publicul, Gheorghe Dinică va rămâne unul din cei mai iubiţi actori români din toate timpurile. A fost mereu un personaj spumos, fascinant, un nebun frumos al scenei româneşti, pe care celebritatea nu l-a schimbat, rămânând mereu acelaşi tip relaxat, tot timpul cu zâmbetul pe buze, oricând gata să bea un şpriţ cu prietenii săi.
Gheorghe Dinică a primit ultimele aplauze în foaierul Teatrului Național, unde a fost depus trupul său neînsuflețit, aproape de scena pe care jucase atâtea roluri memorabile. Ne uităm la tinerii actori de azi, încercând să regăsim în ei un nou Gheorghe Dinică, dar este foarte greu, pentru că ștacheta este foarte înaltă. Cel care cânta atât de frumos „Sunt vagabondul vieții mele, ca într-un film cu Raj Kapoor” a intrat definitiv în Panteonul teatrului și cinematografiei românești.
Odihneşte-te în pace, maestre Dinică!
Cristian Huluban
