Natura planetei noastre este incredibilă iar noi încă nu îi cunoaștem toate minunile pe care le creează. Toate aceste ouă pot fi găsite mai ales în Australia, Tazmania și Noua Zeelandă. La prima vedere ele par niște ouă ciudate, acoperite cu mucus.
De obicei turiștii care le văd se tem și se îndepărtează rapid de locul cu pricina, dar nu acesta a fost cazul și cu turiștii poveștii noastre care, curioși, au deschis aparatul video și au filmat evoluția obiectului ciudat.
Veți putea urmări mai jos cum din ouă ies tentacule de culoare roșu-aprins, dar deși pare că asistăm la nașterea unui extraterestru, este de fapt doar o ciupercă numită ,,Degetele Diavolului”. Se pare că nu și-a câștigat numele doar din cauza tentaculelor, ci mai ales fiindcă miroase a carne stricată.
Procesul ei de eclozare este, totuși, unul incredibil, ați mai văzut așa ceva?