Craig Renton este din Newark, Marea Britanie, iar într-o zi soția sa care era însărcinată a început să se simtă foarte rău, așa că bărbatul a transportat-o, speriat, urgent la spital.
Femeia a leșinat pe drum iar pielea îi devenise vineție, așa cum se întâmplă în cazurile în care creierul nu mai este oxigenat.
La spital medicii s-au chinuit minute în șir pentru a o readuce la viață, dar, la un moment dat, echipa medicală a ieșit din camera unde Heidi era operată.
Iată ce își amintește din acele clipe care vor deveni curând cele mai dureroase din viața lui: ,,Toți plângeau. Unul dintre ei a venit la mine și mi-a spus ceva ce nu voi uita niciodată. Mi-a zis că soția mea a murit și apoi m-a întrebat dacă aș vrea să-mi văd fetița”.
Din păcate tragedia nu s-a terminat cu o fetiță sănătoasă, după doar 15 ore și bebelușul nou-născut se stingea din viață.
Iată ce s-a întâmplat, chiar în cuvintele tatălui: ,,Mi s-a spus că va muri. Timp de trei ore a fost ținută în viață de aparate, iar eu am luat decizia să o deconectăm. A murit în brațele mele, la vârsta de 15 ore. Deși am avut-o doar 15 ore, am ajuns să o iubesc foarte mult. Ea și Heidi au fost și vor fi mereu marile iubiri ale vieții mele”.
Acum, în memoria soției sale, Craig strânge bani pentru un spital care era foarte important pentru ea, fiindcă era de meserie radiolog.