Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod Portocaliu și Cod Galben de furtuni care este, de această dată, valabilă în toată țara, excepție făcând județele Constanța și Tulcea. Avertizarea este valabilă în intervalul 20 septembrie, ora 16:00 – 21 septembrie, ora 10:00.
Cod GALBEN în cea mai mare parte a țării
Fenomene vizate sunt următoarele: instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului și cantități de apă însemnate
În interval 20 septembrie, ora 11:00 – 21 septembrie, ora 20:00 ne putem aștepta la perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25… 30 l/mp și cu precădere în nord-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali pe arii restrânse 50…60 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55…60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65…70 km/h și vijelii.
Codul PORTOCALIU va fi valabil în cinci județe
Fenomenele vizate sunt următoarele: instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, cantități de apă importante.
În intervalul de valabilitate 20 septembrie, ora 16:00 – 21 septembrie, ora 10:00, zonele afectate sunt județele: Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău.
În intervalul 20 septembrie, ora 16 – 21 septembrie, ora 06 în județele: Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și pe arii extinse se vor înregistra cantități importante de apă cuprinse, în general, între 50 și 70 l/mp, potrivit RTV.
Gabriela Băncilă, meteorolog ANM, a afirmat că manifestările specifice de instabilitate atmosferică în zona Bucureștiului, vor fi de interes la orele serii și în prima jumătate a acestei nopți: ,,Nori de furtună, intensificări de vânt de 55-65 km/m, vântul poate lua aspect de vijelie. (…)Ploi puternice se vor înregistrat într-un interval scurt de timp, după ora 03:00 noaptea, fenomenele se vor diminua ca intensitate, iar până dimineaţa ploaia se va opri”, a adăugat ea.
Dinu Mărăşoiu, meteorolog de serviciu al ANM, a precizat în cadrul unei emisiuni televizate următoarele: ,,Lucrăm la Coduri Galbene pe judeţe, în toate zonele ţării. Şi în Bucureşti vor fi probleme, însă pentru restul ţării fenomenele încep ceva mai devreme de ora 18:00″.
Sursa: realitatea.net