Astăzi îi aducem un omagiu lui Ştefan Mihăilescu-Brăila, unul din monştrii sacri ai scenei românesti. S-a născut la Brăila, pe 3 Februarie 1925, rod al unei poveşti scurte de dragoste între o infirmieră şi un medic. Mama sa l-a crescut într-un regim mai curând cazon, fiind foarte severă şi distantă cu micul Ştefan, care a rămas marcat de această relaţie rece cu cea care ar fi trebuit să-i ofere dragoste şi protecţie. Din cauza suferinţei îndurate în copilărie, a crescut şi s-a maturizat ca un om dificil, cumva introvertit, dar cei mai apropiați prieteni și colegi spuneau că sub această carapace se ascundea de multe ori un om modest şi sensibil.
La fel ca mulţi dintre tinerii acelor vremuri, a încercat diferite meserii, de la hamal până la funcţionar, dar era cu adevărat fericit când vedea un film, parcă simţind că viitorul îi va fi legat de arta cinematografică. A debutat la teatrul Giuleşti, locul care a fost o adevărată rampă de lansare pentru atâţia actori de prestigiu. Au urmat zeci de roluri în piese de teatru şi filme, fiind ales de multe ori pentru a interpreta rolurile negative, datorită aspectului său fizic nu tocmai fermecător, care a devenit ulterior o marcă înregistrată în arta românească. A fost protagonist în foarte multe emisiuni de televiziune şi radio, fiind o prezenţă obişnuită în toate spectacolele de divertisment.
Dacă s-ar fi acordat şi în România un echivalent al premiilor Oscar, sigur l-ar fi câştigat pentru rolul lui Nea Bachus din celebrul film „Secretul lui Bachus”, un personaj interpretat senzaţional de mucalitul Ştefan Mihăilescu-Brăila. În acest rol, legendarul actor a atins Everestul carierei sale, fiind elogiat atât de colegi, regizori sau critici, dar mai ales de marele public. Oamenii au fost fermecaţi de acea prestaţie inegalabilă a unuia dintre cei mai îndrăgiţi actori din Generaţia de Aur a teatrului şi filmului românesc.
Fiind diagnosticat în ultimii ani ai vieţii cu teribila maladie Alzheimer, a devenit o umbră a actorului genial care reţinea în câteva minute pagini întregi cu replicile personajelor interpretate. Nu mai putea recunoaşte pe nimeni, uitase totul din cauza bolii şi, după o lungă perioadă în care a fost internat în spital, s-a stins cel care fusese numit „un abecedar al actoriei”.
Astăzi, la 21 de ani de la dispariția sa, să ne amintim vorbele marelui marelui actor, transformate într-o adevărată declarație de dragoste pentru meseria pe care a ales-o: „Eu intru în teatru cu emoţie, ca la examen. Urc pe scenă cu sufletul la gură, ca acum 20 de ani, când eram amator. Îmi place să fac publicul să râdă, dar când el râde, vreau să fie limpede de ce râde. Eu fac oamenii să iubească şi să urască. Asta e profesia mea.”
Cristian Huluban
