O tânără de numai 19 ani din Brăila a impresionat prin cazul și prin cuvintele sale, chiar și pe polițiștii care au cercetat chinurile prin care a trecut timp de 10 ani.
Totul a ieșit la iveală atunci când fata a fugit de acasă și i-a lăsat tatălui ei jurnalul în care a povestit fiecare zi în care a fost abuzată de către fratele său.
Se pare că totul a început încă de pe când ea avea doar 7 ani, atunci fratele o obliga să se uite la filme pentru adulți explicite, apoi i-a cerut să întrețină raporturi intime orale, după care a întreținut raporturi intime normale cu copila, chiar dacă aceasta era disperată și îi cerea să se oprească.
În rechizitoriul citat de adevărul.ro, se menționează: ,,La câteva zile, inculpatul a forţat-o din nou pe sora sa să întreţină un nou raport sexual, situaţia repetându-se contrar voinţei persoanei vătămate, după bunul plac al inculpatului, în momentele în care părinţii nu erau acasă”.
După o vreme băiatul a început să o folosească pe fată drept un simplu obiect cu care își satisfăcea nevoile. În rechizitul procurorului se mai arată: ,,Raporturile sexuale au continuat în aceeaşi manieră, acestea având loc fie pe perioada zilei, când părinţii erau plecaţi la muncă, fie în timpul nopţii, inculpatul profitând de faptul că părinţii dormeau şi aveau intrări separate. Pe fondul acestor abuzuri, inculpatul a devenit din ce în ce mai autoritar, ameninţând-o pe sora sa cu acte de violenţă ‘dacă va relata cuiva cele întâmplate’. Cu timpul, inculpatul a început să controleze tot ceea ce făcea sora sa, inclusiv discuţiile purtate de aceasta pe Facebook, cerându-i să şteargă anumite postări, în caz contrar lovind-o şi ameninţând-o. Totodată, a început să-i impună felul în care să se îmbrace, solicitându-i acesteia să i se adreseze cu sintagma ‘şeful meu’. Victima a menţionat că inculpatul o folosea pur şi simplu după bunul plac”.
Cuvintele pe care fata le-a scris în jurnal i-au impresionat pe polițști până la lacrimi, iată un exemplu în acest sens: ,,Un demon e prea puţin spus, eşti un gunoi ratat!. Uneori, stau cu frică seara, să nu mor sau altceva… Şi părinţii cum pot gândi ca iarna (fratele – n.r.) să stea cu mine în aceeaşi cameră şi în acelaşi pat! Nu au minte!”.
Fratele fetei riscă pentru fapta sa DOAR 12 ani de închisoare…
Sursa: observator.tv