Deși copiii înțeleg moartea în felul lor, și ei își jelesc părinții sau cunoscuții care se sting din viață. Încearcă și ei să înțeleagă, la fel ca noi, o lume fără persoanele pe care le-au iubit, deși este incredibil de greu să privești un astfel de copil.
Evan are 7 ani și a crescut fără mamă, dar, din fericire, are un tată uimitor, numele lui e Jess. Kellie, mama, a murit în 2014, lăsându-l singur pe soț cu fiul lui de numai 4 ani. Jess era distrus, dar era hotărât să îl iubească dublu pe fiul său și să îi acorde de două ori mai multă atenție. Voia să îl aline pe Evan, așa că a venit cu o idee minunată.
I-a promis fiului său că în fiecare an va trimite un balon cu o scrisoare către mama lui, în Rai. Băiatului i-a plăcut atât de mult ideea încât a făcut asta an de an… Până acum. De ziua mamei, Evan a scris scrisoarea, a legat-o de ața balonului și a trimis-o spre cer, dar câteva secunde mai târziu, tatăl și-a dat seama că balonul se agățase de un copac înalt. Băiatul a început să se îngrijoreze că mami nu va mai primi anul acesta scrisoarea lui, și a plecat la școală foarte trist. Tatăl a acționat rapid.
A sunat pompierii, le-a spus povestea și i-a întrebat dacă pot ajuta, răspunsul a venit rapid: ,,Absolut, venim să ajutăm”. Când Evan s-a întors de la școală, a fost foarte surprins. Pompierii au adus scara, au recuperat scrisoarea, și i-au dus-o înapoi copilului. Mai mult, după ce scrisoarea către mamă a fost cu succes trimisă cu destinația Rai, pompierii chiar i-au permis lui Evan să intre în mașina lor de pompieri.
Jess a mărturisit: ,,A însemnat atât de mult pentru noi și suntem atât de recunoscători pentru tot ce au făcut. Ei protejează comunitatea și au mers dincolo de atribuțiile lor pentru a ajuta. Chiar dacă nu pare că au făcut mare lucru, pentru noi a contat mult.”