Jurnalista Magda Vasiliu se află internată într-un spital din Italia împreună cu fiul ei de numai 8 ani bolnav de cancer. În aceeași situație este și Alexandru Eduard Ioniţă, un tată din Constanța care povestește prin ce a trecut cu fiica sa de 12 ani, Luiza. Părintele spune că sistemul medical românesc i-a făcut fiica să vrea să nu se fi născut. Acum fetița de doar 12 ani urlă de câte ori vede un halat alb și își urăște viața.
Iată povestea spusă chiar de tatăl fetei:
,,Coşmarul copilei mele, Ioniţă Luiza, de 12 ani, începe la sfârşitul lunii septembrie 2016, când soţia a observat mică umflătură pe obrazul drept. La început cât o bobiţă de orez, dar care se dezvolta. Fără să o doară, dar era mobilă, nu fixată pe os. Prima oară am fost la stomatolog. Acesta ne-a solicitat o radiografie. După două radiografii a fost evidenţiată creşterea unui dinţisor pe sub altul.
S-a făcut intervenţie şi s-a extras dintele, dar umflătura a continuat să se mărească. Am apelat la un medic ORL-ist (dr. Aftemie) din Constanţa care ne-a solicitat analize de sânge. În urmă rezultatelor de la analize (care au ieşit bine), doctorul ORL ne-a prescris tratament pe antibiotice, spunând că este un hematom. Întrucât la terminarea tratamentului cu antibiotice zona era şi mai umflată, tovarăşul doctor i-a făcut puncţie (fără anestezie) şi fără a trimite produsul recoltat la analize. După ce a observat că, de fapt, intervenţia dânsului mai mult a agresat umflătura ne-a sfătuit să mergem să facem o tomografie.
În ziua când a ieşit rezultatul tomografiei, domnul dr ORL-ist a spus că nu ne poate primi, că este foarte aglomerat… să încercăm peste câteva zile… Am căutat prin diverse cunoştinţe un medic care să interpreteze corect rezultatele (cei de la tomograf au spus că lor le pare a fi o tumoare). Am mers pentru interpretare la un chirurg maxilo-facial de la spital Floreasca, (dr. Ştefănescu), acesta a programat-o la o angiometrie şi i-a făcut recoltare de produs cu trimitere la analize. După realizarea angiometriei, doctorul chirurg ne-a chemat la el la cabinet şi i-a mai făcut o puncţie… ca să micşoreze umflătura. Analizele ieşite pe 15 decembrie indicau tumoră benignă, dar cu rezultate neconcludente, datorită prezenţei unor celule care puţeau fi analizate doar cu probă de ţesut (biopsie).
S-a făcut prelevare de ţesut şi s-a trimis din nou la analiză. În această perioadă i s-au mai făcut încă două puncţii tot de dl. chirurg de la Floreasca… pentru a micşora umflătura. Pe 19.12 a ieşit tumoare malignă, doctorul de la Floreasca a spus că este rău… şi atât, ne-a lăsat cu ochii în soare. Am încercat să intrăm la un doctor la spitalul Marie Curie, însă acolo am fost sfătuiţi să venim după sărbători… căci toţi doctorii pleacă acum în concediu… (era şi perioada în care a demarat scandalul Burnei).
Am reuşit internarea la urgenţă chirurgie Spital Alexandrescu (prin relaţii) unde a fost operată pe 21.12.2016 de dna. Dr. Balanescu. În ziua operaţiei, a venit anestezista în cameră de spital şi i-a spus Luizei să îşi ia la revedere de la mama sa, deoarece este operaţie cu risc mortal şi s-ar putea să nu se mai trezească. După operaţie, când i-am spus chirurgului despre acest lucru, a început să râdă şi să îmi spună că sunt şi ei oameni. Copilul a fost readus de la reanimare încă inconştient, aruncat de pe targă pe pat (cu ajutorul nostru… pentru că asistenta nu putea singură) şi lăsată în grija noastră în stare de inconştienţă.
A fost externată pe 24.12.2016, iar până pe 03.01.2017 a fost o recuperare bună fără evenimente. Începând cu 04.01 a început din nou să se umfle obrazul foarte repede. Menţionez că la vizita de pe 03.01 i-am atras atenţia doctorului că zona se învineţise şi că se pietrificase. Pe 09.01 a fost reinternată în Spitalul Alexandrescu. Obrazul era umflat foarte tare şi nu putea vorbi decât cu greutate.
I s-a montat un dren pentru… eliminarea infecţiei şi a fost ţinută pe antibiotice şi cu dren până pe data de 12.12, când au aflat rezultatul histopatologiei – rabdomiosarcom alveolar cu metastaze izostructurale limfoganglionare. Până la mutarea la Fundeni nu i s-a mai administrat nici o medicaţie la Alexandrescu. Iniţial cei de la spitalul Alexandrescu au cerut să o transfer eu pe fată cu maşina proprietate personală la spitalul IOB Fundeni. După ce le-am spus că nu sunt ambulanţă, au efectuat transferul ei.
Ciudat este că pe fişa copilului nu apare nicăieri că a fost reinternată la spitalul Alexandrescu în perioadă 09.01. – 14.01.2017. Din clipa în care am aflat diagnosticul copilului, am acceptat sfatul prietenilor şi am început să caut disperat o clinică în afară ţării. Am trimis mail-uri şi am telefonat la Instanbul, Viena, Milano şi în Israel. În 24 de ore am primit acceptul de la spitalul San Paolo din Milano. Pentru a reuşi să îmi scot copilul din spitalul Fundeni în dimineaţa zilei de 16.01.2017 a trebuit să apelez telefonic, prin intermediul unor oameni de bine la dl. Raed Arafat şi la dl. Vlad Voiculescu (fostul ministru al sănătăţii). Asta deoarece spitalele noastre au protocoale peste care nu se poate trece, dar care se pare că sunt mai importante decât viaţa pacienţilor.
Asta reiese cred şi din replica dnei Monica Dragomir, de la IOB Fundeni, secţia pediatrie, care în clipa în care ne-a adus documentele de externare ne-a azvârlit hârtiile în pat peste copilă şi ne-a spus răspicat că nu ne înţelege decizia deoarece dacă fata nu începe în 24 de ore tratamentul chimio se curăţă. Acest lucru îl spune un om care trebuie să salveze vieţile copiilor noştri, de faţă cu ei. Ca o paranteză, nu pot înţelege de ce la Alexandrescu nu i s-a făcut un examen tomograf la cap, torace şi stomac înainte de operaţie. Nu pot înţelege de ce nu a văzut-o un oncolog, noi nu am primit vizita nicunuia în cameră unde eram internaţi.“
În momentul în care au ajuns la spitalul din Italia, tpate analizele au fost făcute într-o singură zi, iar chirurgul-șef din Italia, care are 40 de ani de experiență a declarat: „Este cel mai traumatizat copil pe care l-am văzut“!
,,Ne-au întrebat cum plătim intervenţia. Le-am spus că am plecat la cerere din România, că nu avem încă dosarul depus pentru obţinerea formularului E112, însă vom plăti ca persoane particulare dacă este o problemă. Aceşti oameni minunaţi, cum ar trebui să fie şi în spitalele noastre, ne-au spus că operaţia Luizei a plătit-o Dumnezeu şi că nu trebuie să plătim nimic cât timp vom sta în acel spital.“
Tatăl mai adaugă: ,,Unul din oncologii de la Milano mi-a spus mai în glumă mai în serios, că dacă nu ar fi văzut dosarul copilei nu m-ar fi crezut. Că unii din cei mai buni medici oncologi din Italia sunt români… dar ceea ce aude şi vede el că se petrece în ţara noastră pare să arate că spitalele noastre sunt abatoare sau morgi, nu locuri unde se practică medicină.”
Puteți citi întreaga poveste a acestui părinte disperat pe adevărul.ro.