Experiența relatată de un român într-un tren din Japonia ne arată de ce această țară este considerată țara cu cel mai înalt standard de civilizație din lume.
Adrian Alui Gheorghe are 59 de ani și este un scriitor din Neamţ, el a postat recent, pe contul personal de Facebook, sub forma unei note de călătorie, câteva observaţii împărtăşite de un prieten care a avut ocazia să viziteze Japonia.
Iată cuvintele sale:
,,Peste tot pe unde am fost, inclusiv prin marile oraşe, aproape că nu vezi coşuri de gunoi. Sunt rarisime. Nici măcar în luxoasele vagoane de cale ferată, de o curăţenie incredibilă. A arunca gunoiul tău într-un coş public e socotită o treabă dubioasă. În tren, dacă un japonez mănîncă o portocală, scoate o punguţă de plastic, pune acolo cojile şi le ia cu el. Când coboară din tren, însoţitorul de vagon stă la uşă cu un sac de plastic, să le ia pungile. Stupoare. Foarte puţini lasă acolo resturile. Spun că e nepoliticos să dai cuiva resturile tale (de obicei, străinii lasă pungile). De foarte multe ori le duc acasă şi le pun în sacul lor de deşeuri, sortate, desigur. În mentalitatea lor, gunoiul e o treabă intimă, a fiecăruia, trebuie discret rezolvată. Am făcut pariu cu un coleg că într-o oră de plimbare nu găsim pe jos un muc de ţigară. Şi n-am găsit. E o plăcere să trăieşti într-o asemenea ţară, printre asemenea oameni.
La Tokio, am urcat din greşeală în trenul superexpres spre Hiroşima. Era destinaţia dorită, dar aveam bilet mai ieftin, de expres. Stăteam comod în scaun, când a venit controloarea. S-a uitat la bilet, după care, printr-un gest graţios a îngenuncheat în faţa mea. Am înlemnit! Şi a cerut scuze! Mi-a explicat în engleză că am greşit trenul. S-a uitat pe o minusculă tabletă electronică, spunându-mi că trebuie să cobor peste cinci minute, şi peste alte trei voi avea tren, conform cu biletul meu. Şi mi-a restituit biletul, zâmbind, ţinându-l cu ambele mâini. Şi iar şi-a cerut scuze. După care s-a ridicat, a făcut o plecăciune şi a plecat, cu paşii aceia mărunţi şi graţioşi pe care îi vedem în filmele lor.
Am întrebat un prieten japonez de ce doamna a îngenuncheat în faţa mea. M-a lămurit. Eu stăteam în scaun, iar ea voia să-mi vorbească. La ei, a vorbi de sus cuiva este o mare impoliteţe. La fel de nepoliticos este să dai ceva cuiva cu o singură mână. Un lucru se oferă numai cu două mâini.
Chiar dacă e vorba de un bilet de tren.”