O femeie care trecea printr-o mare suferință era în avion, în drum spre casă, unde mergea pentru a-și îngropa copilul. Acolo ea a primit un șervețel de la un străin, era de fapt un bilet care, după ce ea i-a făcut public conținutul, atinge inimile multora.
Tricia J. Belstra și-a împărtășit povestea pe Facebook, iată ce spune ea: ,,Nu am fost în stare să spun povestea până acum. Pe 18 august am zburat acasă, nu arătam și nici nu mă simțeam bine. Stăteam pe locul meu, între doi străini, ținând în mână o pungă pentru vomă între picioare. Unul dintre asistenții de zbor m-a întrebat dacă sunt bine. Apoi a venit un tânăr, mi-aș dori să-l fi întrebat cum îl chemă. Îi întreba pe toți dacă vor să bea ceva, am cerut o cola și un alt pahar cu apă. S-a aplecat și m-a întrebat dacă sunt bine. I-am zis că mă duc să îmi îngrop copilul. A spus că îi pare rău. Fata de lângă mine s-a oferit să îmi toarne apa în pahar, atât de tare îmi tremurau mâinile. În timp ce plecam, tânărul m-a oprit și mi-a întins un șervețel, spunându-mi că îi pare rău pentru pierderea mea. Am spus mulțumesc și am plecat. Apoi m-am uitat la șervețel și am început să plâng. Acasă i-am spus preotului să îl binecuvânteze pe acest om și el mi-a zis că este unul dintre sufletele-îngeri ai Domnului.”
Iată ce scria în bilet:
,,În 2004 familia mea l-a pierdut pe fratele meu mai mare. Deși pentru mine încă e traumatic, nici nu îmi pot imagina ce durere trebuie să simtă o mamă. Totuși, mi-am privit și eu mama jelind, și pare un proces care nu se va mai termina niciodată. În primul rând, a fi mamă înseamnă să dai naștere unei noi vieți, ca o promisiune despre viitor. Dar misiunea ta nu se oprește acum – viața fiului tău e mai mare decât moartea lui și așa va fi mereu. Mama mea s-a luptat disperată, dar a înțeles că durerea nu trece niciodată. Nu îți irosi energia încercând să faci durerea să dispară. În schimb, caută să găsești moduri prin care să ai experiența bucuriei.
Vizitează familia, reia legături cu oameni dragi, călătorește. Aceasta este povestea ta, și îți datorezi ție și fiului tău că te vei asigura că supraviețuiești. Nu te presa singură. Această lume e plină de oameni care țin la tine, chiar dacă uneori nu se simte așa. Eu mă voi gândi în continuare la tine, la ce faci și cum ești. Vei ieși din asta mai puternică iar eu îți voi ține mereu pumnii.”
Autor: rol.ro