Jonas, în vârstă de 24 de ani, era un tânăr care își iubea la nebunie viața. Dintotdeauna i-a plăcut să asculte muzică și să vorbească cu prietenii săi, lucruri pe care le făcea de pe telefonul mobil. Într-una din zile avea să treacă printr-o experiență care i-a schimbat total viața.
Era pe stradă, când a vrut să traverseze, dar nu a privit prea bine mașinile care treceau, fiind ocupat cu telefonul mobil. Nu s-a asigurat și a fost lovit frontal de un șofer care nu a reușit să evite impactul. Din nefericire, Jonas a murit pe loc, iar oamenii din jur au avut și ei șocul vieților lor fiindcă au fost martorii unei tragedii pe care nu o vor uita prea curând.
Totuși, totul a fost o înscenare, nimeni nu a murit în urma accidentului, dar cei care au realizat clipul s-au bazat pe fapte reale, căci cazurile de acest fel sunt din ce în ce mai dese. Aceștia au vrut să tragă un semnal de alarmă în fața pericolului real la care se expun tot mai multe persoane care procedează ca Jonas.
Oricine are un telefon mobil ar trebui să învețe această lecție și să privească aceste imagini!
Autor articol: rol.ro