Agenția NASA a postat un anunț cu privire la un loc liber în cadrul postului de „ofițer de protecție planetară”, și au primit nenumărare cereri de locuri de muncă, însă nici una nu a mai fost la fel de originală și de adorabilă ca a lui Jack Davis, un băiețel în vârstă de 9 ani, cu toate calificările necesare pentru a face parte din Galaxie.
Scrisoarea lui Jack a devenit virală după ce un prieten de familie a postat-o pe Reddit, iar când a ajuns în cele din urmă la agenția spațială, însuși directorul NASA al diviziei științifice planetare a elaborat un răspuns perfect pentru Jack, pe Twitter.
Iată scrisoarea lui Jack.
„Dragă NASA,
Numele meu este Jack și mi-ar plăcea să aplic pentru slujba de ofițer de protecție planetară. Poate că am 9 ani, dar cred că sunt potrivit pentru slujbă.
Unul dintre motive este că sora mea spune că sunt extraterestru, și de asemenea, am văzut aproape toate filmele cu spațiu și extratereștri pe care le-am putut vedea.
Am văzut și serialul Marvel Agents of Shield și sper să văd și filmele Men in Black. Sunt bun la jocurile video și sunt tânăr, pot să învăț să gândesc ca un extraterestru.
Cu sinceritate,
Jack,
Gardianul Galaxiei,
Clasa a 4-a”
Nu a întârziat să apară nici răspunsul directorului NASA. Iată ce i-a scris acesta:
„Dragă Jack,
Am înțeles că ești un Gardian al Galaxiei și că ești interesat să fii un ofițer al protecției planetare. E minunat!
Poziția de ofițer al protecției planetare pe care o avem e foarte mișto și e o muncă foarte importantă. E vorba despre a proteja Pământul de microbi mici atunci când aducem mostre de pe Lună, asteroizi și Marte. E și despre a proteja alte planete de microbii noștri, pe măsură ce explorăm cu responsabilitate Sistemul Solar.
Căutăm mereu oameni de știință și ingineri care să ne ajute, așa că sper că vei învăța din greu și te vei descurca bine la școală. Sperăm să te vedem aici la NASA într-una din zile!
Cu sinceritate,
James L. Green,
Directorul Diviziei de Știință Planetară”
Sursa: tasta.ro