Ea şi alcoolul din el sau cea mai tristă poveste de dragoste. Astăzi am auzit cea mai tristă poveste de dragoste. Una în care ea se simţea personaj principal, când de fapt era doar o marionetă ce apărea când şi când în povestea lui, diferită de ceea ce se voia, de fapt, povestea lor.
Ea era o doamnă de oraş mereu aranjată, romantică incurabilă şi extrem de elegantă. Cu părul scurt, şaten, plin de volum, ochii căprui şi mari, îmbrăcată în cele mai frumoase rochii, cucerea orice bărbat. Aşa a ajuns şi el prada ei. Da, el s-a îndrăgostit de ea, nu invers, ca-n zilele noastre.
Ani de zile au lucrat în acelaşi complex comercial, luau zi de zi prânzul împreună şi fiecare sâmbătă era rezervată valsului. Ca în orice poveste de dragoste, cei doi s-au mutat împreună, au construit un cămin şi…aici s-a încheiat povestea de dragoste. El a început să bea. La început, a pierdut apartamentul în care locuiau, căci ea era însărcinată şi nu putea să umble după el prin birturi să-l oprească de la prostii. Au cumpărat o casă în rate, dar şi aia au plătit-o până la jumătate când el a hotărât să ia toţi banii şi să plece, lăsând-o însărcinată şi fără casă.
După naşterea copilului, au început scandalurile. Ea a fost acuzată că a dat nastere unui bastard, pentru că el plecase. Prostul uitase că a lăsat-o şi baltă şi gravidă. De dragul copilului, l-a iertat, însă el a plecat iar, fără să îşi recunoască copilul.
După ani de zile, când s-a întors acasă, nu mai recunoştea nimic, jura să se schimbe şi să aibă grijă de familie. A avut…vreo săptămâna, până când, beat din nou, a trântit biblioteca pe copil. Nu înţelegea de ce, după doi ani, copilul nu mai e un bebeluş care suge la san. A trântit biblioteca şi a plecat.
Iar şi iar şi iar. De atâtea ori încât nici ea nu le mai ştie numărul. Şi l-a primit de fiecare dată înapoi. Fie după o ceartă cu familia lui, fie după beţiile zdravene, fie după luni de rătăcire după alte femei cu alţi copii. Toate de dragul copilului ei ce o întreba mereu „Unde e tăticul meu?”
El s-a dus. Ultima dată n-ar fi vrut să plece, dar nu mai avea de ales. Nici sportul, nici alimentaţia sănătoasă şi nici faptul că se lăsase cu câţiva ani în urmă de fumat nu l-au mai putut ajuta să elimine alcoolul ce se instalase în corpul lui că un drog calmant, otrăvindu-l. Devenise imun, beţia nu mai exista, în loc de berea ce e considerată aliment, dădea vodcă pe gât ca şi când ar fi fost apă aromată. Până a cedat.
Acum îşi amintesc toţi de omul bun care era înainte că alcoolul să-i fi condus viaţa. Vorbea calm şi blând, lasă orgoliul deoparte când venea vorba de femeia alături de care îşi trăia viaţa şi ajuta mereu când i se cerea ajutorul, însă îşi amintesc şi de fiica ce nu-i poartă numele, oricât de conştientă ar fi că e tatăl ei.
Îl iubeşte şi a şters cu buretele tot răul vorbit de ceilalţi despre tatăl ei, ţinându-l ascuns în suflet.
Dragele mele, nu va lăsaţi păcălite de frumuseţea unui bărbat sau de cuvintele legate cu migală. Alcoolul îţi dă imaginaţie, dar o imaginaţie care, în timp, ajunge să te omoare. Şi odată semnat pactul cu Diavolul, nu-l mai poţi rezilia.