Pe Vlad l-am cunoscut în tren și nu mi-a trecut nicio clipă prin minte că între noi s-ar putea înfiripa ceva. Eu eram divorțată, el…în prag de despărțire. Pare ciudat, dar, după o noapte de amor, a realizat că nu vrea să-și piardă familia.
Mă urcasem în ultimul moment îi acceleratul spre Brașov, unde mă duceam într-o delegație. Ni era aglomerat, așa cum credeam. în compartiment, se află o singură persoană, un bărbat pe al cărui chip am citit de 1; început o tristețe fără margini. Avea multe bagaje, de parcă voia să părăsească definitiv Capitală. Părea tot timpu adâncit în gânduri, iar din când în când ieșea pe culoar că să se mai dezmorțească. Am intrat în vorba cu el, dii curiozitate, dar și că să treacă timpul mă ușor:
-Cred că nu mergi în delegație, că mine, după câte bagaje ai… Mai degrabă, în vacanță, nu-i așa?
-Mă duc la părinți, la Făgăraș, mi-a zis el, scurt.
Era clar, tipului îi lipsea cu desăvârșire bună dispoziție. Nu am mai zis nimic și am început să-l studiez. Era destul de chipeș, doar că supărarea prin care trecea îl întuneca la față. Purta și verighetă pe inelarul stâng, semn că era căsătorit. „Probabil s-o fi certat cu nevastă-să și de aia se duce la părinți. Are și mult bagaj, poate chiar a plecat definitiv de acasă…”, mi-am spus eu în gând.
Plictisită deja, am încercat să reinnod discuția:
-E vreme frumoasă pentru călătorie, avem noroc! Eu mă duc în delegație la Brașov, stau vreo săptămâna acolo, și m-am interesat din timp, că să nu mă prindă iama pe nepregătite. 0 să fie cald, chiar soare în unele zile!- Eu nu știu cum e timpul la Făgăraș. Nu știu nici ce mai fac părinții mei, fiindcă nu am avut timp să-i vizitez. Familia mea nu prea trage într-acolo, și atunci plec uneori singur. Nici nu am su-nat-o pe mamă, dar sunt sigur că va fi fericită să mă vadă…
-și mie îmi plac șur-prizele, sunt sigură că ai tăi se vor bucură. Dar… de ce pleci fără familie?
-Așa trebuie. S-au întâmplat niște lucruri urâte și soția mea nu vrea să-și vadă socrii, dimpotrivă…
-Să înțeleg că sunteți în prag de divorț? am îndrăznit.
-Nu tocmai, dar nici nu mai avem mult până acolo. Nervii și tensiunea sunt stăpâne în casă noastră, simț asta și copiii, căci avem doi. N-am mai suportat! Azi-noapte, mi-am făcut bagajele și iată-mă aici, cu gând de plecare undeva, departe. M-am hotărât de-abia în gară să merg la ai mei.
-Îmi pare rău de ce aud… Dar te vei întoarce acasă, nu? Te întreb pentru că și eu am fost într-o situație similară în urmă cu ceva ani, dar nu erau copii la mijloc…
-Și ce ai făcut, mai ești cu soțul tău?
-Este o poveste lungă, dar am timp să-ți spun totul. Uite cum a fost: eu m-am căsătorit de tânără, aveam doar 20 de ani și voiam să mă fac fotomodel, ba chiar să-mi deschid agenția mea de fotomodele. Soțul meu avea putere financiară, dar nu era de acord cu mine. M-a legat de cratițe, voia copii, voia să îmi îngroape tinerețea și visele. Eu așa simțeam, și atunci l-am părăsit.- și ai reușit să fii fotomodel?
-Nu, după divorț a apărut o altă alternativă profesională pentru mine și mi-am abandonat visul cu agenția, dar tot n-am regretat că am divorțat. Sunt femei cărora nu li se potrivește viață de familie, iar eu sunt una dintre ele…
-Culmea, nevastă-mea se consideră o familistă, o soție și o mamă-model, se crede făcută pentru toate astea, dar e o arțăgoasă fără drept de apel! Turuie toată ziua, îmi face reproșuri, îmi minimalizează fiecare efort de a mă face util în casă, într-un cuvânt, sunt o zdreanță în propriul meu cămin! Eu așa simț. Iar copiii sunt cam la fel că mamă lor…
-Cum așa?!
-Așa bine! Adă, căci așa o cheamă pe soția mea, se ceartă mereu cu mine în față copiilor, luându-i drept martori, iar ei, încet-încet, au început să mă considere vinovat pentru tot și s-au îndepărtat de mine…
-Și cu fugă asta a ta de acasă vrei să îi pedepsești pe toți?
-Poate. Dar sigur este faptul că am nevoie de liniște, dacă de tandrețe nu am mai avut de multă vreme…
-Ai încercat să discuți cu ea, să vezi ce o nemulțumește cu adevărat? Poate și ea duce lipsă de tandrețe, nu? Aici iar îți vorbesc din proprie experiență.
-Mă voi gândi la asta cât stau la ai mei. Pe de o parte, vreau să divorțez, pe e alta, nu, dar clar este faptul că trebuie să se schimbe ceva în mariajul nostru. Nu mai ieșim împreună din casă, vecinii ne văd umblând doar separat, ne sare muștarul amândurora din orice. De cinci luni nici nu mai dormim împreună: eu m-am mutat în sufragerie după un scandal monstru, pentru că, vezi Doamne, nu mi-am dat seama că rufele erau pregătite pentru călcat, iar eu le-am pus în dulap alandala și abia zvântate, de s-au șifonat mai rău.
-Dar nu te-ai gândit că i-ai adus un afront teribil nevestei tale mutându-te în sufragerie, lăsând-o singură în dormitor? Crede-mă, așa i-ai dat mai tare apă la moară! Ce-ai fi simțit tu dacă părăsea ea patul conjugal, pentru a se muta în camera alăturată? Îți spun eu, te-ai fi simțit atât de jignit, încât ai fi intentat acțiune de divorț! Dar cum altfel să mă fi răzbunat, când ea nu mai are o vorbă bună pentru mine și, cum ți-am spus, mă face să mă simt un străin în casă, alături de copiii noștri, ai mei?
-Pentru femei nu-i ușor în ziua de astăzi. Ada ta muncește, i-o fi greu și la locul de muncă, și acasă, și probabil a simțit că nu se mai poate sprijini pe tine. Arată-mi tu un bărbat care s-ar descurca dacă ar avea pe cap și serviciu, și familie, în special creșterea copiilor!
-Eu nu m-aș descurca, dar Ada s-ar descurca, dacă nu ar fi tât de maniacă și nu ar vrea să le facă pe toate deodată. Cum nu-i iese bine ceva, chiar și un fleac, dă vina pe mine! Uite, am învățat și să gătesc! O scutesc cât pot de treabă, dar ea zice că ne vom îmbolnăvi cu toții cu mesele gătite de mine. Nu mă încurajează cu o vorbă măcar. Am trecut apoi de lustruitul prin casă, dar ea nu vede că în ansamblu e curat, ci observă numai petele care mai rămân pe pardoseală, că, deh, nu sunt un îndemânatic!
Aici, ea nu procedează bine. Dacă te-ar încuraja, tu ai fi mulțumit, iar ea și-ar ușura muncă. Dar eu totuși cred că neînțelegerile voastre pleacă din dormi-tor, mai ales dacă zici că, de când te-ai mutat de acolo, soția ta nu mai are deloc ochi pentru ține. Femeile neglijate sunt
mai nemulțumite decât bărbații, chiar dacă nu spun asta cu voce tare. Soția ta se răzbună în alt fel pentru că tu o pedepsești neglijând-o: îți caută nod în papură și se da ea model pentru copiii voștri, în timp ce pe ține te marginalizează!- Voi, femeile… De unde știi tu că așa stau lucrurile?
-Sunt convinsă că am dreptate, dacă la mijloc nu e cumva un amant de-al ei.
-Nu, asta în niciun caz! Nu are timp și aș putea-o urmări toată viață, și tot n-aș găsi-o în pat cu altcineva!
Timpul trecea și tristețea de pe chipul sau tot nu dispărea. Bine, luase hotărârea să-și vadă părinții, să le spună pasul, dar apoi? Problemele nu rămâneau? I-am propus pe loc:
-Vlad, tu ai nevoie de o schimbare care să-ți scoată toate necazurile din minte. Coboară cu mine la Brașov, să mai discutăm, să petrecem puțin împreună, și așa va fi mai bine. De ce să întinzi povestea problemelor tale conjugale până la Făgăraș, să-ți mai necăjești și părinții? Rămâi cu mine măcar o zi și îți promit că te vei simți mai bine după acest răstimp!
S-a uitat la mine cu o privire cam rată-cîta, nu știa ce să-mi răspundă, dar nu l-am lăsat să dea înapoi:
-În viață fiecărui bărbat însurat inter-vine un moment în care crede că nu are nevastă pe care și-o dorește, un moment în care se crede inutil în căminul pe care el însuși l-a clădit. Te voi ajută eu să treci peste acest impas, apoi te întorci acasă și vei vedea că totul va fi bine. Ba eu cred că soția și copiii tăi îți simț deja lipsă și cugetă la faptul dacă nu cumva au greșit față de ține. Mâine seară vei fi înapoi acasă și vei constată asta singur!
-M-ai convins, Mihaela! într-adevăr, mamă și tata, oameni în vârstă, nu trebuie să se mai încarce cu problemele mele care, poate, așa cum zici tu, nici nu sunt așa de dificile cum le cred eu…
Am coborât în Brașov și am luat taxiul spre hotelul unde eu aveam rezervare. Am luat apoi o cină în fugă, că să avem timp să ne plimbăm prin oraș înainte de lăsatul serii. Ne-am vorbit că între prieteni vechi, ne-am ținut de mână, ne-am îmbrățișat și ne-am sărutat.
Ne-am întors la hotel convinși că facem un lucru firesc, că evadăm pentru o noapte dintr-o lume ale cărei șabloane și țipare ne apăsau umerii: eu-cu o căsnicie ratată la activ, el-în plină criză conjugală. Nu ne-am mai gândit la asta când am ajuns la hotel, ci ne-am dăruit unul altuia cu patimă, că doi îndrăgostiți care știu că nu or să se mai întâlnească, dar ale căror suflete erau unite pentru totdeauna, grație sincerității și discuțiilor noastre deschise.
Spre dimineață, înainte cu mult să plec la firmă unde fusesem trimisă în delegație, l-am sărutat pe frunte. I-am spus, zâmbind:
-Vlade, trebuie să cauți unde e hibă și să te întorci lângă soția ta. Ești un om bun, sensibil și corect, trebuie doar să ai mai multă răbdare decât Adă și totul se va rezolvă de la șine.
-Dacă aș putea fi sigur de asta… Ce bine ar fi!
-Trebuie să fii sigur. Femeile așteaptă de la un bărbat trei lucruri esențiale: tandrețe, înțelegere și răbdare, pentru că ele pun mai repede la suflet grijile și necazurile, și atunci, în față problemelor, ele reacționează cu mai puțin tact. Fii tu acela care are tact!
-Asta ar însemna să nu mai merg la părinții mei, ci să mă întorc degrabă acasă?
-Așa zic eu că ar fi mai bine. Dacă te duci la mamă ta, o vei învrăjbi împotrivă nurorii ei, Adă, apoi vei despică firul în patru cu tatăl tău, și pentru ce? La oră asta sunt sigură că soția ta, cum ți-am spus, se gândește la relația voastră. Poate chiar se întreabă dacă nu cumva trebuia să fie mai înțeleaptă în ceea ce te privește. și îi e frică să nu te piardă…
-În timp ce eu o înșelăm azi-noapte, ea probabil își făcea griji pentru mine…
-Nu ai înșelat-o! Ai căutat doar un loc unde să te refugiezi și să îți revii, că să știi cum să o iei de la capăt. După ce ne întoarcem în București, nu ne vom mai întâlni niciodată.
Am plecat să-mi văd de treburi și i-am lăsat timp lui Vlad să se gândească la familia lui. Urmă să ne întâlnim la prânz, dar el nu mai era în cameră când m-am întors.
Pe noptieră, mă aștepta însă un buchet imens de trandafiri albi, cu un mesaj: „incep să învăț să fiu tandru. Iartă-mă că nu te-am așteptat, dar am plecat să cumpăr niște cadouri pentru soția mea și pentru copii. Ai dreptate, nu mai am vârstă la care să plâng pe umărul părinților. îți mulțumesc pentru tot!”.
Zilele următoare nu pot să spun că nu m-am gândit la el, dar nu că la un iubit, ci că la un prieten drag. Mi-ar fi plăcut să-mi dea o veste bună, să-mi spună că a ajuns acasă, că s-a împăcat cu soția lui. Nu m-a căutat, nu l-am căutat, dar eu eram convinsă că îndreptasem lucrurile într-o familie aflată oarecum în derivă.
Apoi, într-o dimineață, am găsit din nou un buchet de trandafiri albi, în biroul meu din București. îl adusese cineva dis-de-dimineață.
Am știut de la cine sunt florile înainte să citesc mesajul: „tie îți ofer trandafiri albi în semn de prețuire și respect. Adei îi dăruiesc flori roșii pentru că o iubesc și mă iubește. îți mulțumesc încă o dată!”.
Sursa: bzi.ro
