Pe data de 16 mai 2016, autoritățile cubaneze au descoperit vasul într-o zonă în care erau interzise până și zborurile. După ce au încercat de 3 ori să contacteze echipajul de la bord, trei vase de patrulare au fost mobilizate pentru a captura nava misterioasă. Dar când vasele au văzut nava în chestiune, au rămas cu gura căscată.
Conform primelor estimări, vasul pare să fie vechi de 100 de ani și nu are echipaj. La o inspecție mai atentă, oamenii au recunoscut că era legendara Cotopaxi (SS Cotopaxi), care dispăruse în circumstanțe misterioase în decembrie 1925.
Când oamenii de pe vasele de patrulare au urcat la bordul navei, nu și-au putut crede ochilor: întregul interior indica că vasul nu mai avusese echipaj la bord de câteva decenii. Era de parcă toți oamenii se evaporaseră brusc. La o a doua verificare, ei au descoperit jurnalul căpitanului Mayer, dar în acest caiet nu exista nicio lămurire referitor la ce se întâmplase cu vasul. Tot ce se știe este că acesta se îndrepta spre Havana, plecase din Charleston, Carolina de Sud, pe data de 29 noiembrie, pentru a transporta 2.340 tone de cărbune. După două zile pe mare, a dispărut fără urmă pentru 90 de ani, o adevărată performanță, spun specialiștii.
Guvernul cubanez a promis să realizeze o investigație detaliată pentru a scoate la iveală misterul vechi de 90 de ani.
Triunghiul bermudelor este o regiune care se află între Miami, Puerto Rico și Insulele Bermude, sute de vase se scufundă acolo, avioanele dispar fără urmă de prăbușire. Este considerat un loc unde se petrec fenomene supranaturale care încă nu pot fi explicate, deși există multe teorii.
Iată un material video despre această poveste incredibilă:
Autor articol: rol.ro