Deși a pilota un avion este de obicei ceva sigur atunci când de asta au grijă pofesioniști, unele zboruri mai au parte și de turbulențe. Când o adolescentă s-a urcat într-un avion în Peru cu destinația Germania, împreună cu mama sa, fata se aștepta să ajungă la timp de Crăciun. Nu avea idee că iși risca viața.
Juliane Koepcke nu a fost niciodată o fată obișnuită, s-a născut în Germania, în timp ce părinții ei lucrau în Peru. Mama era ornitolog, iar tatăl era zoolog, așa că era foarte normal ca Juliane să petreacă mult timp cu ei, în timp ce studiau Amazonul.
Părinții construiseră un post de supraviețuire în mijlocul junglei unde familia își petrecea majoritatea zilelor și a nopților. Fiindcă erau atât de rupți de lume, Juliane a fost nevoită să învețe să se descurce singură în sălbăticiune, dar atunci când le învăța nu știa că îi vor salva viața.
Juliane și părinții ei făceau des călătorii înapoi în Germania pentru a ține legătura cu prietenii și familia. În noaptea zilei în care a absolvit liceul – care s-a nimerit să fie Ajunul Crăciunului – Juliane și mama ei s-au urcat în avion care trebuia să le ducă în Germania. Atunci s-a schimbat totul.
Nu au stat în aer prea mult, au intrat direct într-o furtună. Juliane povestește: ,,După 10 minute am văzut o lumină foarte puternică dinspre motorul exterior, cel din stânga. Mama a spus foarte calmă că acesta este sfțrșitul, că totul s-a terminat. Au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit din gura ei”.
Înainte să-și dea seama ce s-a întâmplat, și-a simțit corpul căzând: ,,Brusc eram în afara avionului, în cădere liberă. Eram fixată încă de scaun prin centură și auzeam doar sunetul vântului”. Nu se știe cum, dar Juliane a supraviețuit căzăturii, și pentru 10 zile va trăi singură în junglă. A reușit să găsească o pungă cu bomboane care căzuse din avion, asta a fost singurul lucru pe care l-a mâncat timp de 10 zile.
În a patra ei zi în junglă a găsit cadavrele altor pasageri ai avionului: ,,Eram paralizată de panică. Era prima dată când vedeam un cadavru”. Juliane a petrecut zile în șir rugându-se pentru ajutor și curățindu-și rănile de viermi. În cea de-a zecea zi, un grup de muncitori a găsit-o.
Din păcate mama ei nu a supraviețuit prăbușirii avionului. Deși nimeni nu știe cum de o adolescentă a reușit să supraviețuiască în urma unui asemenea impact, Juliane trăiește acum viață fericită, este biolog, o carieră pe care a ales-o pentru a-și onora părinții. Juliane este o adevărată inspirație, a luptat pentru viața ei până la capăt, iar exemplul său nu ar trebui uitat!
Autor articol: rol.ro