Am avut un tată arogant, care ne-a abandonat. O mama bună, dar neputincioasă. Aceasta e povestea mea de familie disfuncţională.
Îl iubeam când eram mic, pentru că era foarte deștept, au divorțat când aveau 10 ani și nu înțelegeam de ce eram acolo, cu vreo 4 ani inainte plecase de acasă, avea o amantă.
De pe la 6 ani nu aveam o relație cu un tată. Micile tentative de a simula că e părinte, cum ar fi să-i aducă cosmetice învățătoarei mele din America, și având drept consecință penalizarea mea de catre învăţătoare când au încetat cadourile…
Cu tata nu am mai avut o relație de la 6 ani, iar de la 10 ani a plecat definitiv. Între 10 și 18 ani ne vedeam de 2-3 ori pe an, în locuri neutre, apoi la el acasă.
Pe la 17 ani am conștientizat că avea şi el dreptul la fericire și că era mai fericit decât cu mama. A fost o relație inegală.
Mama il considera zeul universului, el insă nu a iubit-o la fel. Apoi mama și-a transferat asupra copiilor adulația, dar și sindromul de abandon.
A fost nevoită să se angajeze, s-a făcut dactilografă, a avut grijă de noi. Eram frustraţi pentru că alți copii erau bogați. Noi nu eram, eram doi copii fără tată.
În primii ani eram lăudăros, tata era doctor în științe economice, pleca în străinătate… Mă lăudam cu el, dar apoi nu am mai avut cu ce.
După ce a plecat de acasă mi se părea că mama nu a făcut destul să-l țină acasă. Ea în ponegrea, iar pe la 6 ani am izbucnit în plâns când o auzeam, l-am apărat, dar apoi m-am obișnuit.
Nu conștientizam ce înseamnă absența, ghidajul, reperele, sprijinul de care aveam nevoie. Mama nu și-a refăcut viața.
Uneori mai avea câte o relație, dar era greu în anii 70 pentru o femeie să se recăsătorească, mai ales dacă avea doi fii.
Mi-a trecut frustrarea că nu primeam bani cum ne obișnuise…
Tata m-a ajutat mai târziu, m-a băgat în serviciu cand am avut nevoie. I-a cerut mama asta, el putea, avea cunoştinţe, deşi el nu a inițiat nimic pentru mine.
Dar poate că e necesar un context mai larg ca să înţelegeţi de ce a fost tata aşa: tatăl lui s-a spânzurat când tata era copil. El a crescut de la 9 ani fără tată, deci nu a știut să fie tată la rândul său.
Tata a amenințat-o pe mama că se sinucide dacă mama nu-i acordă divortul. Comportamentul acesta s-a transferat asupra fratelui meu, care a învătat puterea şantajului emotional.
Fratele meu care o sună și azi pe mama (frate-meu are 50 de ani şi e tot dependent de ea şi crede că ea ea cea care i-a distrus viaţa) ca să-i spună că se aruncă de pe bloc dacă mama nu face cum vrea el.
E adevărat că devenisem imun la manevrele tatei, nu conștientizam că barbatul respectiv e tata, nu mă gândeam la el în acești termeni. Am început să lucrez, mi-a ieșit din cap.
Apoi, după ani de relaţii convenţionale, tata s-a îmbolnăvit, a zăcut în spital… El avea aproape 60 de ani, eu aveam 29 de ani. Parcă eram altcineva în prezența lui.
A murit şi înmormântarea a fost cu peripeții. Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile și mașina cu sicriul s-a pierdut pe drum, soția lui de atunci credea că fratele meu a furat sicriul ca să-l îngroape în Suceava, de unde era el, cand ea voia să-l îngroape la Bistrița.
Părinţii mei au o poveste stranie
Povestea lor e ciudată. Mama când era mică lua lecții de vioară și a cunoscut la un moment dat o fetiță nespus de urâtă, de care s-a înfricoşat.
Peste ani aveau să se întâlnească toți trei în București. Fetița avea să devină amanta și ulterior soția tatalui meu.
Faptul că fata avea părul roșu l-a făcut pe tata să se gândească că e ceva predestinate: tatăl lui, care s-a sinucis, avusese părul roșu și în felul cesta își recupera în mintea lui tatăl sinucigaș…
Înainte de a muri, tata mi-a spus, sarcastic, că s-ar putea să fie ceva de capul meu. M-am gândit: în sfârșit, un lucru pe care mi-l spune personal. Pentru el toate acestea erau fleacuri.
El era un exigent, toți erau proști pe lângă el. Mama împărțea oamenii în răi și buni, tata în proști și deștepți.
Dacă aș fi stat mai mult pe lângă el cred că deveneam o bestie arogantă, ca el. Așa, stand cu mama, mi-am dezvoltat bunătatea…
Semăn mult în linia maternă, unde am avut rude oameni de litere, cu preocupări umaniste. Dar ştiu că sunt deștept ca tata, crăcănat şi fustangiu ca el.
Dar în acest moment al vieţii sunt pe picioarele mele și am încheiat socotelile cu el. Îi semăn, dar am schimbat ce trebuie schimbat.
O mamă bună dar atât de nepregătită pentru o viaţă atât de dură cu ea…
Mama a fost …mămoasă, copleșitoare. Pe fratele meu nu l-a droit. A rămas gravidă când nu erau căsătoriți, tata era la facultate la București, părinții i-au presat să se căsătorească.
Tata mai avea un frate vitreg, făcut de mama lui cu un bărbat care nu a luat-o de nevastă după ce bunicul s-a sinucis. Deci familia mea e plină de bastarzi.
Fratele meu era rău cu mama, era agresiv de mic. Apoi a încetat, dar nepotul, fiul lui a preluat comportamentul cu ea. Nepotul a lovit-o şi când era bătrână. Frate-meu e agresiv cu ea azi doar …emoțional.
Pe mine m-a dorit mult, al doilea fiu al ei, am fost tot ceea ce-și dorea, eram brunet ca ea, eram cuminte ca o fată, îmi spunea. Eram tot ce își putea dori.
Aceștia sunt termenii în care am crescut. Era obsedată de mine, devenisem proiecția ei de viaţă şi mă comportam ca atare, cu tiate frustrările care vin de aici, pentru nu m-am indentificat cu ea. Nu eram fată în primul rând!
Excesul ei de tandrețe nu erau dublate de o educație reală. Mama nu știa ce fac, eu aveam preocupările mele. Era îngrijorată doar cand am rămas repetent un an în liceu.
Eram și îndrăgostit, o dragoste neîmpărtășită… atunci mama m-a lovit prima dată, m-a bătut cu cureaua. Ei râdeam, desigur, câci nu mai avea vreo autoritate asupra mea.
Profesorii îmi dăduseră multe șanse să trec clasa dar eu mă opuneam. Ca în cartea lui Yann Martel, cei care suferă o pierdere merg cu spatele la lume. În clasa a zecea m-am întors cu spatele. Protestam. Pierdusem copilăria și privilegiile, era nedrept. Am mers cu spatele un an, şi am repetat clasa.
Am început să nu o mai suport pe mama
Am început să am o viață duală, schizofrenică. Mama se temea să n-o părăsesc, de când am avut prima iubită. Îmi ponegrea prietena, ca să mă despart de ea.
Din acel moment am decis că mama nu mai are ce să caute în viața mea. Duplicitatea mea m-a făcu să mint, au început să să se amestece în capul meu lucuri trăite cu lucruri imaginate.
Ca în romanul Mătușa Julia și Condeierul de Vargas Llosa: un personaj are Alzheimer, şi pasaje fictive i se amestecă în biografie și nu mai știe ce e adevărat și ce e fals…
Am început și eu să-i cumpăr iubirea, I-am dat bani până am ajuns dator eu. Ei i-a convenit situația, și ea a încetat cu mesajele de abandon. Banii erau o manifestare a grijii mele pentru ea.
Pentru ea, semnul de iubire era mâncarea. În fiecare sâmbătă trebuia să iau mâncare de la ea, și să o duc acasă şi să o mănânc. Asta era manifestarea afecțiunii ei pentru mine.
Așa și unchiul meu, vreme de 30 de ani mergea zilnic să mănânce la sora lui, sau îi aducea ea hrană. Erau dovada noastră de interdependență și afecțiune în familie: mâncarea.
Fratele meu mai mare a ştiu că nu a fost dorit. E posibil să-l fi deranjat, ne-am văzut de vreo 2 ori în ultimii ani şi i-am șters numărul de telefon din agendă.
El nu a vrut să mă salute, am trecut unul pe lângă celălalt. El spune că l-am distrus. Pe ce se bazează când spune asta? Nu ştiu…
Tata şi fratele meu seamănă în bune şi rele
Pe fratele meu îl cheamă Andrei, ca pe tata. În liceu și-a schimbat numele, a cerut să nu mai fie numit Andrei, ci Mihai ca formăî de protest fata de abandonul tatei, cred. Seamănă și fizic foarte mult cu tata.
Și pe el l-a ajutat tata, tot la rugămintea mamei. Eu am cerut o singură dată niște bani nevestei lui roşcate, iar ea i-a spus tatei că sunt un golan că cer bani. De atunci nu i-am mai cerut nimic.
Frate-meu repetă istoria paternă cu copiii lui proprii. Frate-meu are şi el tot 3 copii, la fel ca tata, cu vreo 3 femei fiecare. La fel ca tata, și fratele meu a păstrat şi avut grijă doar de un copil al său, de sora noastră mezină.
Părinţii mei m-au tras în jos în privința pregătirii pentru viață
Dacă aveam părinţi care să aibă timp de mine aş fi fost altfel. La un moment dat nu mă mai spălam, ca o formă de protest la părăsirea lui tata. Şi că eram săraci.
Mama era să fie strivită de coadă la rația la ulei într-o zi şi atunci am zis că gata, nu mai luăm rația de ulei. Am renunțat și la TV, ne duceam la vecini înainte de 89 să ne uităm la TV.
În general orice compromis cu regimul comunist eram contra lui. Amânam să intru în UTC. Spuneam că eu nu sunt destul de pregătit să intru în Partidul lor de rahat.
Da, asta ar fi antrenat avantaje finaniciare, dar nu ne doream. Tăriam din ce trimitea bunica cu Suceava cu poșta. Ea primea o dotă de la fratele ei din Germania Federală şi ne ajuta şi pe noi.
Tata ne uitase complet, el avea de toate
Tata abia aștepta să facem vârsta de 18 ani ca să nu mai plătească pensie alimentară. În plus era frustrat că fusese oprit din cauza divorțului să călătorească peste tot.
Dacă erai divorțat nu mai aveai legături în țară și se presupunea că vrei rămâi acolo unde plecai. Deci tata a mai mers la Phenian, RDG, Moscova. Cam atât. Destul de frustrant pentru el.
Dar tata acontinuat amantlâcurile, fără vreo jenă de cineva. La Praga am un frate născut în aceeași maternitate, odată cu mine.
Tata a adus și de la Praga o amantă, în singura ocazie când mama l-a așteptat la aeroport. E posibil să fi terminat mandatul mai repede, au fost nevoiți să plece ori că se încurcase tata cu o femeie ori că l-a lucrat Securitatea Cehă, partea fidelă rușilor.
Fratele meu are aceeaşi vârstă cu mine, şi acelaşi bagaj genetic. Uneori sunt curios să-l cunosc, deşi nu vorbim aceeaşi limbă. Alteori nu vreau decât să uit…
Sursa: psychologies.ro
