Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Se schimbă regulile pentru înmormântare! Uite ce nu ai voie să faci de acum înainte și ce amenzi uriașe se vor da

11 august 2017
in Diverse

Noi reguli ar putea fi implementate pe teritoriul țării. De acum înainte este obligatoriu ca persoana decedată să fie îmbălsămată atunci când familia decise să expună trupul mortului în locuri publice, sau atunci când este transportat pe o distanță mai mare de 30 de kilometri. Acest lucru trebuie făcut de o firmă autorizată de pompe funebre care deține tehnologia pentru îmbălsămare.

Deși regulile par greu de respectat în mediul rural, acolo unde oamenii nu au nepărat bani pentru astfel de operațiuni, ele devin obligatorii, amenzile în aceste cazuri fiind între 500 și 10.000 de lei pentru cei care încalcă regulile.

Condimentul care ajută creierul să se repare singur. Se amestecă cu apă caldă şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol

4 august 2023

Elena Ionescu, poze nud! Faimoasa de la Survivor apare fără haine!

13 mai 2020

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

8 august 2023

Câștigi bani din videochat sau social media? Află ce taxe trebuie să plătești!

22 decembrie 2023

Ministerul Sănătății a anunțat că va mai da niște legi și cu privire la transportul sau fotografierea unei persoane decedate, asta ca înmormântările să aibă loc în condiții decente.

De asemenea potrivit noii legi funerare, este interzisă fotografierea corpului defunctului, fără acordul aparţinătorilor. Prin excepție, este permisã fotografierea și filmarea pe timpul desfășurării autopsiei în scopul constituirii probelor, conform normelor legale.

Înmormântarea nu trebuie să depășeascâ 36 de ore de la decesul persoanei respective.

Firmele de pompe funebre vor fi obligate să arhiveze contractele de prestări servicii încheiate și documentele fiscale timp de 5 ani, ca metodă de prevenire și combatere a evaziunii fiscale. De asemenea, o brățară din materiale care nu sunt biodegradabile, cu datele de identificare ale firmei care a acordat îngrijiri mortuare, va fi aplicată obligatoriu pe mâna dreaptă sau stângă a decedatului, pentru eventuale plângeri ulterioare ale rudelor și responsabilizarea acesteia.

Sursa: stirilekanald.ro

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

Un bătrân de 77 de ani și-a îmbătat nepoata, dar ce a urmat apoi este strigător la cer! „Este unul dintre cele mai tulburătoare lucruri pe care le-am văzut în 27 de ani de carieră!”

Tragedie în Argeș: Un tânăr de 30 de ani a murit într-un accident rutier după ce mașina sa a lovit un copac

08

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur inovează viața la țară: ușă automată pentru cotețul găinilor și planuri de restaurare a unei case vechi

08

Alternativa pentru DN1, de la vis la realitate! Investiție de peste 642 de milioane de lei

09

George Simion promite referendum pentru revenirea la turul doi: „Dacă trece, îmi dau demisia”

08

Horoscop Cristina Demetrescu: 4 zodii în fața unui nou început major. Cine are provocări și cine are șansa schimbării

08

Ciprian Ciucu: „George Simion este un pericol real pentru România”. Declarații tranșante

08

Indemnizații mai mari și plăți directe pe card pentru persoanele cu dizabilități. Cine beneficiază și ce sume se acordă

12

George Simion îi cere demisia de urgență: „O rușine națională”

12

Judecătoarea Georgeta Ciungan, fostă campioană mondială la atletism, găsită fără suflare la 51 de ani

12

Răsturnare de situație în PSD: Un lider important îl susține pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale

08
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici