Nu avem ce căuta în Europa fotbalistică. Suntem prea mici, prea slabi, prea naivi. Doar noi puteam spera ca Dinamo sau Craiova să poată încurca niște cluburi importante, serioase, pe numele lor Bilbao sau Milan. De la speranță (fără niciun temei) trecem la resemnare. Și ne întoarcem la campionatul nostru monoton, de slabă calitate, unde mulți jucători se cred fotbaliști.
Bilbao a desființat-o pe Dinamo, fără ca jucătorii săi să transpire prea mult. A fost un reușit antrenament cu public, cu bascii deloc impresionați de a doua repriză a jocului de la București, despre care toți „specialiștii” de la noi au spus că a fost una memorabilă. Bilbao a jucat și la București cu frâna de mână trasă, a încercat diferite scheme, doar șutul frumos (dar norocos) al lui Rivaldinho, dând dinamoviștilor iluzia că se pot lua la trântă cu o echipă care a învins Barcelona și a chinuit serios Realul lui Ronaldo. Sigur, este frumos să visezi, să-ti stabilești ținte optimiste, îndrăznețe, dar mai ușor cu entuziasmul declarațiilor înainte de meci, pentru că viața reală nu are treabă cu imaginația. S-a dovedit de atâtea ori că suntem campioni mondiali la declarații, dar când a venit ora meciului ne-am calmat urgent.
Câteva (mici) diferențe…Bilbao a construit un stadion ultramodern, o bijuterie de 55.000 de locuri, care a fost inaugurat pe 16 Septembrie 2013. La noi, Dinamo se chinuie de atâția ani să iasă din groapa de pe Ștefan cel Mare, un stadion inaugurat în 1952, deci acum 65 de ani!!! Bascilor le-au fost de ajuns 3 ani pentru a construi o arenă de toată frumusețea, în timp ce în România Steaua și Dinamo impart Arena Națională, pentru a dovedi lumii bune, când ne vizitează, că avem și noi un stadion la standarde europene. Craiova se laudă cu noul stadion, doamna Olguța a făcut sute de poze cu viitoarea casă a fotbalului oltean, că deh, o campanie electorală nu strică niciodată, dar, ghinion, s-a greșit ceva la proiectarea acoperișului și trebuie totul refăcut!
Se bate monedă oe ocaziile ratate de Florinel Coman cu Apoel și Mitriță cu Milan. Aici putem deschide o discuție legată atât de factorul psihic, cât și de valoarea jucătorilor noștri. Domnul Mitriță a avut două asemenea mari ocazii, singur cu portarul lui Milan, nu uitați că și la Severin ar fi putut marca dintr-o astfel de situație. Dar n-a făcut-o, și e foarte supărat că echipa la care fusese legitimat, Pescara, a decis să îl împrumute, pentru că în Italia nu te ține nimeni dacă nu confirmi. Uitați-vă la Chiricheș, nimeni altul decât căpitanul echipei naționale, care pierde timpul pe la Napoli, unde este folosit mai mult în amicale. Legat de Florinel Coman, despre care Hagi făcea comparații cu Mbape, ce să spunem? A avut în Cipru ocazia să rezolve meciul, pentru că dacă dădea gol la faza când a scăpat singur cu portarul altfel se punea problema, dar a vrut să se distreze puțin și a ratat.
Psihic slab, indolență, sau valoare umflată? Coman și Mitriță, două „stele” ale campionatului nostru, lăudați de toată lumea, au avut ocazia să facă diferența, dar au ratat. Jucătorii adevărați, precum cei de la Milan sau Bilbao, nu prea ratează astfel de oportunități. Atunci de ce ne mirăm când așa zise valori ale campionatului nostru sunt vândute la echipel din Vest și se întorc, majoritatea, cu coada între picioare? Cei care nu se întorc, se complac în postura de rezervă eternă, mulțumindu-se să ia salariul, uitând de performanță, uitând de gloria la care visau. Ce să faci, gloria nu e pentru oricine. Europa este o căciulă prea mare pentru fotbaliștii care aici, în țară, sunt prezenți mai mult pe prima pagină a presei de scandal. Pe prima pagină a unui ziar de sport serios, din Europa, e mai greu să ajungi.
Cristian Huluban
