Am aflat că soțul meu mă înșela chiar când stăteam acasă cu mezinul, în concediu maternal. Mi-am zis e OK, se mai întâmplă, nu sunt eu prima.
Iar după 5 ani de căsnicie frumoasă, nu am de ce să mă tem de concurența uneia care nu numai că era și ea măritată, dar era și mai bătrână decât soțul meu.
N-am înțeles resortul care l-a împins pe el spre ea, o femeie de 35 de ani care nu are nimic special, apoi am înțeles că el avea nevoie de sex, ea era alături, la birou, și mai ales avea un libidou pe care eu îl pierdusem undeva între nașteri, alăptări, copii mici și grijile casei.
Am învățat din asta multe, cu prețul unor nopți nedormite, cu o durere surdă în suflet care probabil că nu va trece niciodată – știți cum e, ierți dar nu uiți – și am mers mai departe. De dragul familiei mele, al copiilor mai ales, și pentru că totuși îmi iubesc soțul și am înțeles că nu trebuie să uit să fiu și soție, nu numai mamă și gospodină. Undeva avusesem și eu partea mea de vină.
Cum spuneam, durerea aia în suflet nu a murit niciodată. Unii o numesc gelozie, eu nu știu dacă asta e, însă știu că ea mă face să o urăsc din toată ființa mea pe femeia aia.
Iar când ea a venit la mâna mea, o vreme după, nu am ezitat să o pedepsesc. Mai exact viața, că așa se întâmplă, m-a adus în situația neașteptată de a-i cunoaște soțul amantei bărbatului meu. Nu insist asupra detaliilor, n-aș vrea să dezvălui prea multe informații din casă, însă l-am cunoscut, și atunci ea m-a implorat să nu-i spun soțului ei de aventura cu soțul meu.
Știind toate astea, veți crede că m-am abținut ca o eroină și nu i-am spus bărbatului ei. Ei bine, nu. Nu am vrut să ascund asta. M-am perpelit o vreme, însă în cele din urmă i-am spus și celuilalt încornorat. Mi se părea că e dreptul lui să știe. Nu aveam habar de ce el o bătuse până atunci, însă mă gândeam că poate asta va fi calea de ieșire pentru amândoi dintr-o căsnicie care evident că îi chinuia pe amândoi.
Nu a fost așa, însă. La puțin timp după ce i-am spus soțului ei despre legătura lor, am aflat de la soțul meu că tipul a băgat-o în spital, aplicându-i niște corecții mai violente decât de obicei. El a stat 24 de ore în arest, însă pentru că ea a refuzat să depună plângere împotriva lui a fost eliberat. Foarte probabil își vor relua căsnicia de unde au întrerupt-o pumnii lui. Mi-e greu să înțeleg de ce femeile stau cu brute ca el, însă în același timp trebuie să recunosc că un pic mă simt răzbunată.
Soțul meu știe că eu am fost cea care a pârât-o pe amantă la bărbatul ei.
Simțindu-se vinovat față de mine nu-mi reproșează nimic. A jurat că nu va mai călca strâmb câte zile va mai avea alături de mine, însă o prietenă de-a mea îmi spune că ar trebui să mă simt vinovată și să arăt asta. Ea zice că se teme pentru mine, pentru că nu mă recunoaște, nu mă știa atât de violentă. Nici eu nu mă credeam așa, ce-i drept, însă probabil gelozia scoate ce-i mai urât în noi: din bărbați scoate violența, din femei pofta de răzbunare.
Nu mă simt vinovată și nici nu cred că trebuie să-mi cer scuze, însă discuția cu prietena mea m-a făcut să mă întreb: oare e normal ce simt și cum am reacționat sau sunt eu defectă?
I-am zâmbit sardonic și din asta ea a înțeles că nu voi păstra secretul, și atunci a plusat: că dacă el va afla o va snopi în bătaie, că nu e prima dată când o bate și că se teme pentru viața ei. N-am crezut-o. I-am spus că nu e treaba mea, și că probabil trebuie să-și revizuiască și ea un pic comportamentul, că poate ăla nu o bate degeaba, nu? Nu-mi venea să cred că eu am putut gîndi astfel, sunt împotriva oricărei forme de violență, cu atât mai mult conjugală, însă față de femeia asta aveam eu însămi porniri violente, așa că poate asta a fost cauza pentru care nu m-am arătat prea șocată de vestea că bărbatul ei o bate.
Sursa: eva.ro