În vara lui 1985, regizorul Sergiu Nicolaescu filmează „Noi, cei din linia întâi”, pe Valea Ampoiului. În apropiere de Zlatna se află un castel faimos, ridicat de Ion Gigurtu, fost prim-ministru al României, folosit, după cel de-al Doilea Război Mondial, fie ca „facultate” pentru ingineri minieri, fie ca tabără de odihnă. Se trage cu tunul și tancul. „Dăm foc, apoi vă promit că trimit bani de reparații”, spune regizorul. Acesta uită, iar locul intră în uitare…
În 1969, după cartea lui Petru Vintilă, Sergiu Nicolaescu face „Castelul condamnaților”. Acum, la început de 1985, regizorul vrea să continue șirul filmelor cu armata română eliberatoare pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial. Se gândește la „Noi, cei din linia întâi”. În martie 1985 se filmează la Mănăstirea Văcărești, unde se produce fracturarea crucii de marmură a unuia dintre fondatorii locașului, domnitorul Constantin Mavrocordat.
În vară, regretații Ion Besoiu ori George Alexandru, merg, alături de Valentin Uritescu ori Anda Onesa pe Valea Ampoiului, în județul Alba, în niște locuri cu piesaje superbe. Aici, în Izvoru Ampoiului, sat aflat la o azvârlitură de băț de Zlatna, se află un castel maiestuos, asemenea celor din povești.
Construcția e maiestuoasă – 8.800 de metri pătrați, trei etaje plus parterul, 19 camere. Până în 1944 este reședința de vară a lui Gigurtu, dar adăpostește și birourile administrative ale celor care păstoreau afacerile sale miniere în zonă. La finele celei de-a doua mari conflagrații a omenirii intră în proprietatea statului.
Castelul se afla în grija familiei Albini (o familie de notari din Zlatna, înstărită). Camerele erau vopsite în „calcio vecchio” pe alb, ca și ușile sau ferestrele. Ampoiul se auzea la doar câțiva pași, aerul era minunat.
Prin anii ’70, locul devine tabără de odihnă pentru copii. Apoi, în 1985, Sergiu Nicolaescu aude de loc. Aici va filma pentru „Noi, cei din linia întâi!”. Mulți dintre localnici participă, ca figuranți, în film, pe bani buni, dar regizorul omite să le spună exact despre ce este vorba. Se trage, efectiv, cu tunul și tancul în castel. La scena finală, înainte de părăsirea locului, castelul ia foc, efectiv! „Sergiu Nicolaescu ne-a promis că va trimite bani de reparații. A uitat”, zic, astăzi, localnicii…Edificiul rămâne în picioare, dar este „rănit” puternic. Banii nu mai ajung niciodată…
După Revoluție, localnicii intervin și ei. Dispar tâmplăriile castelului, balustradele, lemnul rămas, este extrasă, cu sârg, toată instalația electrică…Prin 2004, locul luptă cu istoria, dar e în paragină. Consiliul Județean Alba îl scoate la licitație, primește pe el 400.000 de lei, de la un italian. Prin 2014 i se refac jgheaburile, șarpanta acoperișului și învelitoarea, dar nimic mai mult. Astăzi, locul, aflat în paragină, e al nimănui, deși, pe hârtie, proprietarul cere 350.000 de euro. „Lumea nu se prea îngrămădește. Castelul e aproape o ruină și, din păcate, nu are mult teren în jurul său, de aceea nu sunt cumpărători”, povestesc localnicii.
Sursa: a1.ro