O femeie la vârsta a doua trăise împreună cu soțul ei în micul lor cămin care era așezat în vârful dealului. Se iubiseră de când erau tineri și, în ciuda tututor provocărilor și problemelor, încă se iubeau, după 50 de ani de căsnicie.
Trăiau în sărăcie, dar erau recunoscători pentru că fiecare îl avea pe celălalt. O dată pe săptămână stăteau în fața șemineului lor sărăcăcios și mâncau o plăcintă de cireșe. Era desertul lor preferat și singurul lux pe care și-l puteau permite. Au petrecut împreună multe momente minunate.
Dar exista ceva ciudat: soțului îi plăcea doar crusta și aluatul plăcintei, pe când soția prefera umplutura, așa că cei doi și-o împărțeau, după preferințe. Într-o iarnă, soțul s-a îmbolnăvit, boala lui era atât de gravă încât era clar că nu va supraviețui. Brusc, el s-a hotărât să îi mărturisească soției ceva foarte important.
A spus: ,,Tot ce am vrut în această viață a fost să te fac fericită. Sper că am reușit. Și, dragă, să nu te superi pe mine, dat te-am mințit în toți anii ăștia.”
Femeia era șocată, nu înțelegea, dar soțul ei a continuat: ,,Nu prea îmi place crusta, aluatul plăcintei”
Soția rămăsese fără cuvinte și l-a întrebat de ce a făcut asta atâția ani. Bărbatul a răspuns: ,,Mă făcea mult mai bucuros să îți dau ție ceva despre care știam că te va face fericită, mă făcea mult mai fericit decât dacă aș fi mâncat eu un desert amărât.”
S-au privit în ochi și au zâmbit. Femeia a zis: ,,Suntem o pereche grozavă! În toți acești ani eu, la rândul meu, încercam să te fac fericit spunându-ți că iubesc umplutura… Când, de fapt, îmi place crusta”.
Asta înseamnă să iubești necondiționat! Împărtășiți această poveste cu cei pe care îi iubiți!
Sursa: Wikr