De multe ori face prostii. Uneori, împinge glumele puțin cam departe. Are gura cam mare. Dar, cu toate acestea, rămâne cel mai mare tenismen român din istorie, rămâne dragul nostru Ilie, cel care ne-a dăruit atâtea momente de satisfacție. De ziua ta Ilie, românii nu te uită și-ți trimit un gând bun.
Marele gazetar sportiv Ioan Chirilă a scris, împreună cu Ilie Năstase, o carte depre acest fenomen al tenisului mondial. Cartea se numește „Eu am jucat cântând” și descrie nu doar momentele de magie de pe terenurile de tenis, ci și felul în care el vede viața, în general. Ilie nu este un tip care cugetă prea mult la ce va spune, el spune totul direct, fără ezitare, în față. Ilie știa, a știut întotdeuna că are de partea sa talentul imens cu care a fost dăruit, un talent care îi făcea și pe cei mai înverșunați contestatari să se ridice și să-i aplaude loviturile, cuceriți de spectaculozitatea tenisului oferit de marele campion român.
Ilie Năstase a fost un mare jucător de tenis, un campion care a adus pe terenurile de joc o relaxare deloc obișnuită pentru un sport considerat aristocratic, unde eticheta era destul de strictă. A fost un fel de Messi al tenisului, îmbinând tehnica sclipitoare cu lovituri care pentru mulți păreau imposibile. A jucat cu zâmbetul pe buze, parcă neluând în serios pe nimeni, și din această relaxare, dublată de talent, au apărut sucesele sale, care l-au propulsat în elita tenisului mondial. Simpatizat de mulți, constatat de alții, care nu apreciau felul său deschis de a fi, Năstase nu poate trece neobservat. La Paris, când iese pe stradă, și acum, la cei 71 de ani ai săi, este înconjurat de fanii tenisului, care vor să facă o poză cu fostul mare campion, sau să schimbe câteva vorbe cu el.
Fără Ilie Năstase, România nu ar fi jucat de trei ori finala Cupei Davis, de fiecare data împotriva puternicei echipe a Statelor Unite. Fără Ilie, România nu ar fi avut un jucător de tenis desemnat (în două rânduri) numărul unu mondial, în 1972 și 1973. Ilie ne-a dus în două finale de simplu de la Wimbledon, și deși le-a pierdut pe amândouă, a fost mereu aplaudat la scenă deschisă. A câștigat US Open și Roland Garros, s-a impus de patru ori in Turneul Campionilor (1971, 1972, 1973 și 1975). Pentru echipa de Cupa Davis a României a jucat timp de 18 ani un număr de 146 de meciuri de simplu și dublu, câștigând 109. A fost, este și va fi un reper al sportului românesc, cunoscut în toată lumea, îndrăgit pentru felul său deschis și tonic. A fost poreclit Nasty, atât pentru glumele din timpul partidelor, cât și pentru o anumită obrăznicie, pe care unii, mai gomoși, o considerau agresivitate.
Când a sărit calul, l-am criticat, pentru că așa e normal. Și Ilie a depășit uneori anumite limite, a avut unele derapaje. Dar pentru performanțele sale, pentru felul în care a reprezentat România pe arenele lumii, Ilie Năstase merită toată admirația și respectul nostru. Nimeni, niciodată, nu va putea contesta rolul pe care Ilie Năstase l-a avut în istoria sportului românesc. El va rămâne, oricum am analiza situația, un nume de referință între campionii României, alături de Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi și Ivan Patzaichin. Astăzi, de ziua lui Nasty, uităm toate aspectele negative din jurul său și îi dedicăm marelui nostru campion un standing ovation, din partea unui popor care l-a iubit necondiționat. Cu bune și rele, Nasty rămâne unul dintre cei mai iubiți români din toate timpurile.
La mulți Ani, Nasty!
Cristian Huluban
