O nouă lege îi pune pe gânduri pe șoferii din România. Orice posesor de permis de conducere care încalcă regulile Noului Cod Rutier va fi obligat să redea examenul scris pentru a-și putea recupera carnetul.
În plus, persoanele care nu au cel puțin 11 clase nu vor mai putea susține examenul pentru permis. Autoritățile au decis acest lucru pentru a stimula elevii să meargă la școală, dar și pentru a reduce semnificativ numărul accidentelor. Mai mult decât atât, noua prevedere vine ca urmare a faptului că mulți șoferi din România și-au cumpărat carnetul de șofer.
Potrivit autorităților, cei care vor încălca regulile de circulație în mod repetat vor fi obligați să treacă din nou examenul scris pentru a primi permisul de conducere. Regulile se aplică în cazul persoanelor care au încălcat legea de cinci ori pe durata unui an și au fost sancționate.
Sursa: bzi.ro