Polițiștii și procurorii au desfășurat în această săptămână, marți, peste 20 de percheziții în județele Timiș, Dâmbovița, Argeș și Ilfov. Scopul perchezițiilor fiind acela de a destructura o grupare suspectată de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
Conform surselor din poliție, gruparea operează în România, Irlanda, Marea Britanie și Germania, iar peste 40 de persoane vor fi conduse la audieri la București. Un comunicat al DIICOT informează că procurorii din Structura Centrala împreună cu ofițeri de poliție judiciară ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au făcut 23 de percheziții în județele Timiș, Dâmbovița, Argeș și Ilfov pentru destructurarea unui grup infracțional organizat format din 23 de persoane și suspectat de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, conform ProTv.
Bănuiala procurorilor este că activitățile infracționale au început încă din 2013, victimele fiind atrase de stilul de viață luxos al membrilor grupului, fiind racolate prin metoda ,,lover boy” încă din perioada în care erau minore. Ele veneau din medii defavorizate, familii dezorganizate sau cu venituri mici.
După racolare, victimele erau exploatate pe teritoriul țării noastre, pentru ca după ce împlineau 18 ani să fie exploatate se%ual în țări precum Irlanda, Marea Britanie și Germania.
Fetelor li se promitea că banii pe care ele îi vor obține prin prostituție, vor fi investiți în case și mașini pe care le vor avea împreună cu partenerii de viață, și aceștia membri ai grupului infracțional.
Iată-i pe doi dintre suspecții în acest caz, care s-au căsătorit weekend-ul trecut:
Iată ce susțin procurorii DIICOT, conform Protv: ,,Intrucat membrii grupului au evitat sa isi achizitioneze bunuri in nume personal, de cele mai multe ori acestia le-au inregistrat pe numele tinerelor pe care le exploatau, pentru a le castiga increderea. Totusi, in permanenta suspectii isi exercitau controlul asupra victimelor, in fapt fiind adevaratii beneficiari ai bunurilor”.
În urma anchetei s-a dovedit că această grupare infracțională avea o organizare ierarhică, doi suspecți, un soț și o soție, erau liderii, iar fiecare țară avea propriul lider al segmentului ce funcționa în țara sa. În urma perchezițiilor au fost confiscate: 90.000 de lei, 9.500 de euro, telefoane mobile, laptopuri și documente.
La sediul DIICOT – Structura Centrală, au fost audiate în acest caz 46 de persoane.
Sursa: Pro Tv