Când Scott Mann și-a întâlnit pentru prima dată soacra, a simțit imediat că nu vor deveni buni prieteni prea curând. Dar după 7 ani de la nunta cu fiica ei, soția lui Scott a fost diagnosticată cu leucemie, avea 30 de ani. Din această tragedie avea să afle Scott ceva foarte important, ceva ce vrea acum să afle toată lumea.
Iată scrisoarea lui Scott:
,,Aceasta este Sharon.
Ea m-a învățat că e important să vezi pe cineva drept cine e cu adevărat, nu drept cine te aștepți să fie.
Când mi-am întâlnit pentru prima dată soacra nu prea am înțeles ce spunea din cauza accentului. Părea că face pe șefa și că e agresivă, dar într-un mod politicos. Dar știam că ea e importantă pentru iubirea vieții mele, așa că am acceptat-o în familia mea.
După 7 ani încă nu știam cine era.
Când fosta mea soție s-a îmbolnăvit de leucemie la 30 de ani, când i-au dat doar 10% șanse să mai trăiască încă un an, când lumea noastră era distrusă și schimbată pentru totdeauna, Sharon a intrat liniștită și fermă în rolul pentru care se născuse. S-a mutat, cu soțul ei care căpătase o dizabilitate în războiul din Vietnam, în casa noastră, pentru a deveni asistenta soției mele.
De-a lungul a doi ani ne-a făcut majoritatea cumpărăturilor, ne-a gătit toate mesele, ne-a spălat toate hainele, ne-a făcut curățenie, i-a condus pe ambii bolnavi ai familiei la cei peste 300 de doctori de care au avut nevoie, s-a descurcat cu sutele de pastile, și s-a asigurat că toți suntem bine în fiecare oră a fiecărei zile.
Și a făcut asta atunci când ea însăși fusese diagnosticată cu cancer în timp ce avea grijă de altcineva. Când i-au tăiat bustul. Când trecea prin chimioterapie.
Ea cântă încet în timp ce lucrează. Vorbește singură atunci când nu e nimeni care să o asculte, și trece de la o zi la alta cu umilință și grație.
Am făcut această poză înainte să plec la serviciu într-o zi. Ea nu știa că eram acolo.
Prieteni, așa arată măreția, într-un moment de calm și liniște. Așteptând pentru a 300-a oară ca mâncarea de ovăz a fiicei să se facă, a 300-a oară de când s-a îmbolnăvit. Nu mai are păr de la chimioterapie. A refuzat să nu-i mai pese de nimic atunci când avea toate motivele.
Nu toată lumea are șansa de a avea în viața lui un supererou. Și pentru asta sunt plin de recunoștință în fiecare zi.”
Cred că putem toți să învățăm ceva din povestea lui Scott. Vor fi mereu oameni din familia noastră cu care nu ne vom înțelege, care vor fi greu de iubit. Scott a înțeles că trebuie să aibă mintea deschisă referitor la oamenii din viața lui, și a fost obligat să o facă în modul cel mai îngrozitor cu putință.
Ajutați-l să își facă mesajul important auzit.
Sursa: Inspire More