Un locuitor din orașul Martinsburg, statul Virginia, SUA, povestește cum, într-o dimineață, a văzut o femeie foarte bătrână, care mergea încet pe șosea. Tănărul șofer inițial s-a speriat, vrând să o ocolească și să meargă mai departe, însă în ultima clipă a hotărât să afle dacă bătrâna avea nevoie de ajutor.
Când mașina a ajuns în dreptul bătrânei, șoferul a deschis geamul și a întrebat-o dacă totul este în regulă. Ea i-a răspuns că pur și simplu se duce la un magazin din orașul Hedgesville. „Nu mi-a venit să cred, — își amintește șoferul. — Cu mașina poți ajunge în 10 minute până în Hedgesville, însă pe jos…” Printre altele, femeia i-a explicat că ea este din Hedgesville, dar după moartea fiului ei a fost cazată în Martinsburg, unde nu cunoaște absolut pe nimeni.
Șoferului i s-a făcut milă de bătrână și s-a oferit să o ducă cu mașina. Ea a acceptat și în cele 10 minute cât a durat drumul i-a povestit tânărului despre viața sa.
Numele ei este Isabelle, are 93 de ani și este americancă nativă. Pentru prima dată Isabelle s-a căsătorit, când avea 13 ani. A avut cinci soți și toți au murit.
„Este o povestitoare minunată. Cuvintele ei erau pline de umor și viață!” — spune tânărul șofer.
Tânărului i-a plăcut atât de mult compania lui Isabelle, încât a hotărât să fie șoferul ei. El a dus-o până la magazin și i-a spus că o va aștepta să o conducă acasă. Și cât de mare a fost uimirea lui, când Isabelle s-a întors doar cu o singură cumpărătură — o cutie de cafea solubilă. Doar pentru acea cafea bătrâna avea de gând să meargă pe jos câteva ore, dintr-un oraș în altul.
Aparent, femeia nu-și putea aminti unde locuiește așa că a întrebat „Dar tu știi unde locuiesc?”.Tânărul șofer i-a răspuns: „Nu știu, însă haideți pur și simplu să mergem și poate vă veți aminti.” El nu se supărase pe bătrână, mai ales că ea deja continua să-i povestească despre viața sa incredibilă.
Isabelle povestea că la vârsta de 12 ani lucra la o fermă, unde a cunoscut un tânăr, pe care l-a iubit toată viața. Însă lor nu le era sortit să fie împreună: ea era amerindiană, iar el alb și relația lor era interzisă.
Puțin mai târziu aceasta și-a amintit adresa locuinței sale. Când mașina s-a oprit lângă casă, ea i-a spus șoferului: „Nu știu de unde ai apărut, dar sunt foarte recunoscătoare că ești aici.” Tânărul i-a lăsat numărul său de telefon, pentru ca ea să-l poată suna, când va mai avea nevoie de ajutor.
Mai târziu, povestind această istorie pe pagina sa de Facebook, tânărul a scris: „Cel mai probabil, ea nu mă va suna și eu nu o voi mai vedea vreodată. Însă timpul, pe care l-am petrecut cu ea, a fost cea mai uimitoare aventură din viața mea. Cu ea am călătorit în trecut, în lumea ei, despre care nu știam absolut nimic. Sper că ea este bine. Ea este minunată.”