Stilul de viață haotic ori stresul sunt doar câțiva dintre factorii care pot duce la producerea unui accident vascular cerebral, fiind o problemă tot mai întâlnită la segmentul tânăr al populației.
Conform unui profesor chinez, o metodă banală poate salva viața unui om care se confruntă cu un astfel de atac, dacă se intervine în cel mai scurt timp de la producerea lui.
Astfel, pentru a-i salva viața unui om care a suferit un atac vascular cerebral, este important să nu o miști și sp folosești un ac obișnuit al unei seringi sterile, urmând pașii de mai jos:
– Sterilizează acul ţinându-l deasupra unei surse de foc timp de câteva secunde, după care înţeapă persoana respectivă în vârfurile degetelor
– Înțeapă astfel încât sângele să înceapă să curgă, iar în cazul în care acest lucru nu se întâmplă, întinde şi presează zona respectivă, pentru a face sângele să curgă.
– Când toate cele 10 degete sângerează, aștepteaptă câteva minute. Vei observa că victima își va reveni.
– De asemenea, în cazul în care gura victimei este încleștată, masează-i urechile până când se înroșesc.
– Înțeapă cu același ac zona moale a urechilor, astfel încât să curgă două picături de sânge din fiecare ureche. Câteva minute mai târziu, gura victimei va reveni la normal.
– Când persoana își revine, poate fi trimisă la spital.
Sursa: jurnalul.ro