Era o zi obișnuită în familia Fiore. Zilele calde de primăvara au făcut ca toată familia să se strângă la un loc și să petreacă ceva timp împreună. Așa că au decis să încingă gratarul și să pregătească niște hamburger pentru cină .
Dar ce avea să urmeze în curând nu și-a închipuit nimeni.
Anthony, abia ce a apucat să ia o muscătură din bugerul său, când, dintr-o dată, el a simțit o furnicărură în gâtul. Câteva secunde mai târziu, a început să urle de durere. Băiatul le-a povestit părinților că a simțit cum un cuțit ascuțit i s-a blocat în stomac.
Părinții l-au dus de urgență la spital. Situația se înrăutățea tot mai mult.
Imediat, micul Anthony a fost supus unei intervenții chirugicale, fiind îndepărtat firul metalic ascuțit ajuns în stomac. Ceea ce băiatul a reușit să înghită s-a dovedit a fi parte din peria specială pentru grătar.
Operația a decurs cum trebuie, dar Anthony nu era în totalitate recuperat. Bucățica de metal pe care copilul a reușit să o înghită avea o grămadă de bacterii, iar câteva zile mai târziu, băiatul a suferit o infecție. După ce a urmat un tratament cu antibiotice, Anthony a început să se simtă mai bine și s-a putut întoarce acasă.
Primul lucru pe care l-au făcut părinții lui Anthony a fost să arunce peria pentru grătar direct la gunoi.
Ca să nu se întâmple o asemenea tragedie și în familia ta, iată un filmuleț în care poți vedea cum să-ți cureți grătarul fără să folosești o perie de sârmă, pentru ca totul să fie sub control:
Nu am crezut vreodată că o astfel de perie poate fi atât de periculoasă!