Când viața ți-o ia razna îți este greu să faci și cele mai ușoare lucruri. Jamie Primak Sullivan a scris pe Facebook că are parte de cele mai neplăcute zile. Odată ce s-a întors acasă dintr-un alt oraș, a trebuit să se întoarcă la îngrijirea copiilor și munca casnică.
Când și-a dat seama că trebuie să se ducă să facă cumpărăturile și că mai avea doar 50 de minute și cu doi dintre copiii ei târâți după ea, s-a simțit complet epuizată. Plus, magazinul la care a ajuns era unul nou, așa că nu știa unde erau așezate produsele pe care trebuia sa le cumpere.
Pe Facebook a scris: “În sfârșit, după a 15-a oară de rugat să tacă și să se liniștească, să stea cuminți lângă mine, să nu mai atingă tot în jur, în timp ce vocea mea câștiga cote înalte cu fiecare secundă- mi-a căzut fața. Efectiv eram fizic și emoțional epuizată. Până când două degete moi mi-au ridicat bărbia și mi-a spus <<Revino-ți dragă>>. Era o femeie în vârstă, în jur de 80 de ani, îmbrăcată elegant, cu cercei de perle și păr coafat, care mi-a zâmbit cald. I-am zâmbit înapoi și i-am spus <<Sunt atât de obosită>>. S-a uitat la copilașii mei năbădăioși care râdeau și alergau prin magazin după niște baloane și mi-a spus <<Cu toții suntem obosiți. E important de ce anume suntem obosiți. Eu, de exemplu, sunt obosită de liniște. Soțul meu este plecat din lumea asta, copiii mei sunt adulți, și în unele zile nu prea aud așa bine, așa că pentru mine, acest zgomot făcut de copiii tăi este ceva frumos. Bucură-te de el cât mai poți>>.”
Sullivan a fost mișcată de cuvintele femeii și a scris pe Facebook întâmplarea. A spus că i-a mulțumit femeii pentru cuvintele ei și s-a rugat pentru ea și pentru zilele ce i-au mai rămas.
“M-am simțit incredibil de recunoscătoare pentru că a simțit că trebuie să intervină și să fie umană cu mine. Dumnezeu știe că aveam mare nevoie de acele cuvinte“, spune Sullivan.
Data viitoare când vezi pe cineva care arată la pământ, încearcă să-i oferi niște cuvinte frumoase, de încurajare. Nu te costă nimic. Chiar dacă este un străin, s-ar putea să îl ajute enorm.