Gândul că iubitul ei va pleca singur în vacanță și ar putea să o înșele i-a pus imaginația la încercare unei tinere din Marea Britanie care a decis să facă ceva nemaiîntâlnit.
Korie Haywar, în vâsrtă de 18 ani, este mamă și soție.
Cuprinsă de gelozie, femeia a hotărât să-i personalizeze lucrurile soțului ei care urma să plece singur într-o vacanță. Zis și făcut. Femeia a luat tricourile bărbatului înainte de a le pune în valiză și le-a individualizat.
„Dacă poți să citești acest mesaj, înseamnă că ești prea aproape, așa că îndepărtează-te” este unul dintre mesajele înscrise pe tricoul soțului ei.
Spre amuzamentul prietenilor, Jake, soțul lui Korie, va trebui să poarte tricourile pe toată durata vacanței.
„Îmi iubesc fetele și urăsc toate fetele din Malia”, este un alt mesaj cu care Korie i-a personalizat tricoul soțului ei. Femeie a vrut să specifice, astfel, că Jake este căsătorit și că are și o fetiță.
Este evident că soțul nu a fost deloc încântat de idee, dar nu a avut de ales: „Nu a fost foarte fericit la început, dar după aceea a început să i se pară amuzant. Așa că le-a îmbrăcat” .
Sursa: stirileprotv.ro