Marlene Aisenberg s-a trezit într-o dimineață la ora 6, a mers să își facă o cafea, dar a observat cu colțul ochiului ceva îngrozitor: ușa de la garaj era deschisă. Într-un minut era sus în camera fetiței ei de numai 15 luni, dar era prea târziu, copila dispăruse. Marlene era isterică, nu știa ce se întâmplase. Cine putea intra pentru a le răpi fiica?
Vecinii erau și ei îngrijorați, toți erau părinți tineri și credeau că acel cartier este unul sigur, dar casa familiei Aisenberg se transforma într-un loc al crimei, peste tot erau polițiști. Aceștia au ajuns la aceeași tristă concluzie ca și cei doi părinți, Marlene și Steve: uitaseră ușa de la garaj deschisă, iar greșeala i-a costat fiica.
În timp ce toate lucrurile Sabrinei, așa se numea fetița, erau atent analizate, părinții au mers la televiziuni și îl rugau pe răpitor să nu le rănească fiica, ci să le-o înapoieze. Dar ceva ciudat s-a petrecut chiar în ziua în care Sabrina a dispărut: soții au fost văzuți zâmbind fericiți, în timp ce plecau amândoi de acasă. Oamenii din comunitate au tras concluzii dramatice: cine poate zâmbi după o astfel de tragedie? Oare părinții aveau vreo legătură cu răpirea prorpiului copil?
Astfel s-a ajuns la faptul că cei doi și-au angajat un avocat, poliția, neavând altă pistă, credeau că părinții știau unde este fiica lor, și că știau și cine a luat-o. Pentru a opri acuzările care curgeau din toate direcțiile, cei doi părinți au fost de acord să fie supus unui test cu detectorul de minciuni. Deși Șeriful a refuzat să divulge dacă cei doi l-au trecut sau nu, s-a vehiculat ideea că rezultatele erau inconcludente și că, din cauza circumstanțelor, era normal ca părinții să fie emotivi și stresați când venea vorba despre Sabrina…
În cele din urmă nu au fost urmăriți în judecată de către procurori, iar lunile au trecut fără nicio veste de la Sabrina. Dar peste ceva vreme, un infractor care lucra cu poliția, Dennis Byron, avea o misiune: încerca să își facă colegul de celulă, Scott D. Overbeck, să spună tot ce știe despre dispariția Sabrinei, avea de gând să înregistreze totul pe un walkman.
Se pare că Byron îl cunoștea pe Overbeck dinainte ca amândoi să intre în pușcărie și el credea că are legătură cu răpirea, se pare că cei doi au mers la mai multe petreceri unde răpitorul i-ar fi mărturisit. Iată ce a mărturisit Overbeck: fusese plătit pentru a scăpa de corpul unei fetițe, pe care a spus că l-a tăiat în bucăți. El a făcut rost de corp atunci când a luat o barcă din casa de vacanță a soților Aisenberg, înainte ca Sabrina să fie declarată dispărută. Corpul era în barcă.
în lumina acestor noi informații, părinții erau iar considerați suspecți, dar, în cele din urmă, acuzațiile au fost iar declarate nefondate, din lipsă de dovezi. În același timp se credea că Overbeck avea o relație cu mama Sabrinei.
Până în acest moment nimeni nu a găsit-o pe fetiță, de când a dispărut din casa ei, pe data de 24 noiembrie 1997. Cazul este oficial închis, și, din cauza timpului trecut, nimeni nu mai crede că Sabrina va fi vreodată găsită. În ciuda acestor lucruri, polițiștii care au lucrat la acest caz sunt siguri că părinții au fost implicați în dispariția fetei.