Polițiștii sunt antrenați ani de zile pentru a atinge un înalt nivel de profesionalism. Ei trebuie să fie într-o bună formă fizică și pregătiți mereu pentru orice fel de situații, dar uneori se întâmplă ca oameni obișnuiți să fie un factor crucial în ceea ce privește prinderea ,,oamenilor răi”.
Avem pentru voi un exemplu perfect. ,,The Awesome Dozen” (tr.: ,,Duzina grozavă” sau ,,Cei 12 grozavi”) este un grup de copii din Surrey County, în apropiere de Londra. Acești copii, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, luau parte la o ,,vânătoare” de ouă de Paște, după cum e obiceiul în unele țări. Totul se petrecea pe un câmp, dar, brusc, ei au văzut un elicopter care mergea în cerc deasupra lor.
La scurt timp după ce au văzut elicopterul, aceștia au văzut un om suspect care fugea extrem de repede pe lângă ei și i-a depășit rapid. Fugea într-o direcție, dar apoi s-a îndreptat în direcția opusă și a intrat într-o pădure din apropiere.
Copiii și-au dat seama că făcuse asta pentru a scăpa de polițiști, fiindcă elicopterul se întorsese și era gata să plece. Atunci le-a venit acestor copii o idee care arată cât de inteligenți sunt acești vânători.
La început ei pur și simplu au început să facă cu mâna semne în direcția în care o luase omul suspect, dar cei din elicopter nu observaseră. Apoi, doi copii au avut o idee: ,,Haideți să facem o săgeată!”, așa că s-au culcat toți la pământ și au format o săgeată uriașă cu trupurile lor.
A funcționat! Polițiștii au înțeles mesajul, și-au dat seama la timp că copiii nu se jucau, așa că au mers cu elicopterul în direcția indicată, în pădure, nu a trecut prea mult până i-au prins pe criminalii pe care îi căutau.
Acești 12 copii au demonstrat încă o dată că orice copil poate fi un erou! Departamentul de poliție și întreaga comunitate și-au exprimat recunoștința pentru gestul lor inteligent și pentru rapiditatea cu care au gândit!
Sursa: Wikr