Daleyza Avila-Hernandez, în vârstă de trei ani, a murit săptămâna trecută, după ce mama ei a dus-o la un control stomatologic de rutină.
Medicul i-a spus mamei că Daleyza are nevoie de o intervenție pentru fixarea a doi dinți, lucru care va dura maxim 30 de minute. Stomatologul a liniștit-o pe femeie, spunându-i că este o procedură simplă și a poftit-o în sala de așteptare, în timp ce fetița a rămas în cabinet.
După cele 30 de minute, la clinică a sosit ambulanța. „În timp ce eram în sala de așteptare, am văzut că a venit o ambulanță. M-am ridicat să văd despre ce e vorba. Am crezut că este pentru un alt pacient, nu m-am gândit niciodată că ambulanța a venit pentru fiica mea”, a declarat Araceli Avila, mama fetiței.
La intervenție, au participat un medic stomatolog, un anestezist și două asistente. La scurt timp după ce a fost anesteziată, inima Daleyzei a încetat să mai bată. Medicul anestezist a declarat că, probabil, fetița avea probleme de sănătate care nu fuseseră descoperite până acum.
Dar familia susține că fetița de trei ani era perfect sănătoasă. „Mi-am dus fiica la dentist și mi-au dat-o înapoi moartă. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva”, a declarat Araceli Avila care vrea ca vinovații pentru moartea fetiței ei să plătească.
Poliția a deschis deja o anchetă în acest caz.
Sursa: stirilekanald.ro