Generația de Aur a pierdut unul din cele mai importante nume.
Una din acele vești la care nu poți spune nimic…ce poți spune atunci când vorbele nu sunt de ajuns? Didi Prodan, un om jovial, mereu cu zâmbetul pe buze, a murit la doar 44 de ani. Ne întrebăm cum se poate întâmpla așa ceva cu un fost sportiv de performanță, al cărui corp ar trebui să funcționeze perfect. Cu atât mai mult cu cât încă făcea sport, participa la toate miuțele foștilor internaționali, alerga în parcul Herăstrău și mergea regulat la sală. Atunci, de ce a murit acest om încă atât de tânăr? Probabil avem de-a face cu unul din acele momente care nu se pot explica, atunci când nu se știe CE și CUM, iar doctorii dau neputincioși din umeri.
A fost un fundaș de fier, urmaș al unor nume mari de apărători steliști precum Sameș sau Bumbescu. Robust, cu calități fizice impresionante, cu un joc de cap foarte bun. Era genul de apărător pe mâna căruia antrenorii mergeau fără ezitare, lui îi încredințau anihilarea atacantului central advers, iar Didi își făcea mereu bine treaba. Asprilla, Batistuta și alte nume mari de atacanți pot depune mărturie în acest sens. Pe cât de hotărât era în teren, la fel de direct îi era și caracterul, spunea în față ceea ce gândește, chiar dacă acest lucru deranja uneori. A fost mereu în conflict deschis cu actuala conducere a FRF, cu care a avut numeroase contre de-a lungul anilor, simțindu-se jignit de opiniile unor oameni care nu jucaseră niciodată fotbal, dar care se credeau experți în domeniu.
Decesul lui Didi Prodan ridică aceleași semne de întrebare precum în cazul altui fost mare fotbalist român, Mișa Klein. Și el vestit pentru robustețea și vigoarea sa, Klein s-a prăbușit în timpul unui antrenament al echipei sale de club, Bayer Uerdingen, în 1993. Nimeni nu putea crede că un om cu un fizic impresionant, care emana atâta vitalitate, poate păți așa ceva. Didi Prodan a părăsit această lume, lăsând în urma sa multe regrete, dar și amintiri atât de frumoase. Steliștii nu vor uita golul fabulos marcat în poarta celor de la Glasgow Rangers, iar iubitorii naționalei își vor aduce mereu aminte de un fundaș de fier, care, alături de Hagi, Dumitrescu, Popescu, Răducioiu sau Petrescu, ne-au oferit nopțile de neuitat din vara lui 1994. Atunci, naționala României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul Mondial, performanță care nu credem că va putea fi vreodată egalată. Eroii de la Pasadena scriau cea mai frumoasă pagină din istoria naționalei noastre, iar intre primii unsprezece care intrau pe teren era și un fundaș de numai 22 de ani, care avea cea mai grea sarcină, să-i marcheze pe celebrii Batistuta, Asprilla, Chapuisat sau Kennet Andersson. Și a făcut-o foarte bine, devenind unul din oamenii de bază ai acelei generații de excepție.
Odihnește-te în pace, Didi!
Cristian Huluban
