Iată 10 dintre cele mai oribile atacuri ale rechinilor cunoscute până în acest moment:
1. În 2003, Bethany Hamilton a fost victima unuia dintre cele mai oribile dar și cele mai populare atacuri. Acesta a fost atât de memorabil încât s-a realizat și un film după el, în 2011, cu titlul Soul Surfer. Bethany avea doar 13 ani atunci când a fost atacată de rechin, acesta i-a mușcat un braț, iar în urma atacului și-a pierdut 60% din sânge. Dar Bethany nu a renunțat la surf, iar la doi ani de la tragedie, chiar și fără o mână, ea a primit titlul național pentru acest sport!
2. În 1963, Rodney Fox era la un concurs de pescuit pește-spadă, apoi a mers să înoate. Din păcate el a fost atacat de un rechin alb uriaș. La un moment dat monstrul marin l-a lăsat, dar s-a întors la el. A fost mușcat de foarte multe ori dar, din fericire, a fost salvat de o oamenii dintr-o barcă de salvare care l-au zărit. Plămânii, partea superioară a stomacului și oasele de la mâini erau expuse, nu mai avea carne pe ele.
3. În 2012 au fost atacate Valey și Syndey Levy. Sydney a fost trasă sub apă de un rechin în timp ce stătea pe plajă pe o plajă din Florida, SUA. Valey, care era mama sa, a apucat-o imediat de umeri și a tras-o pe o tablă de surf. Salvatorii le-au recuperat amândouă, și bine au făcut fiindcă peste alte câteva minute a mai existat în aceeași zonă un alt atac.
4. În 2004 un salvamar a avut mari probleme. Rob Howes înota împreună cu alte trei femei care aveau aceeași meserie, totul se petrecea pe coasta Noii Zeelande. Acela a fost momentul când s-au apropiat de ei câțiva delfini care păreau să se comporte cam ciudat. În curând Rob a văzut că se apropiat foarte mulți rechini, dar atunci s-a întâmplat ceva extraordinar, delfinii au început să înoate în cerc atât de repede încât rechinii nu îi puteau ataca.
5. Russel Easton era fotograf subacvatic și își făcea meseria, atunci a fost atacat. Fotograful profesionist încerca să fotografieze un uriaș rechin-tigru în momentul în care rechinul a decis să îi muște camera. Russel a simțit pericolul, așa că a forțat camera și mai adânc în gura rechinului, apoi s-a îndepărtat cât de repede a putut. A scăpat nevătămat!
Iată un material video despre atacuri ale rechinilor:
https://www.youtube.com/watch?v=uIwjf_U7Tb4