Cu toții am fost avertizați de-a lungul timpului de medici în privința modului în care ne uscăm rufele. Potrivit specialiștilor, sub nicio formă nu trebuie să le lăsăm să se usuce în casă pentru că ne putem îmbolnăvi grav de plămâni.
Totul se datorează vaporilor care se ridică în timpul procesului de uscare a rufelor în cameră. Medicii atrag atenția că acest obicei poate duce la aspergiloză, o boală pulmonară infecțioasă provocată de o specie de fungi denumită Aspergillus fumigatus.
Medicii din Statele Unite ale Americii avertizează că persoanele care își usucă hainele în casă pot dezvolta ciuperci și infecții pulmonare din cauza mucegaiului care se formează ca urmare a umezelii.
„Eram obosită permanent și tușeam tot mai rău. Mult timp am ignorat. Când am fost la medic, la început nu își dădea seama ce am. Apoi mi-a pus câteva întrebări despre casa mea și m-a anunțat că am aspergiloză pulmonară acută”, a povestit una dintre paciente care obișnuia să usuce rufele în dormitor pe un suport special.
Doctorul a avertizat-o că boala se poate agrava, așa că femeia a înțeles că trebuie să uite de acest obicei. În urma tratamentului, aceasta a observat o ameliorare considerabilă în privința stării sale de sănătate.
Deși pare un gest minor și inofensiv, experții trag un semnal de alarmă pentru că ne putem îmbolnăvi grav dacă nu luăm măsuri.
Tu obișnuiești să îți usuci rufele în cameră?
Sursa: unica.ro