Copii din România vor primi 200 de lei cadou de 1 iunie din partea Primăriei, potrivit unui proiect de lege inițiat de mai mulți senatori din Parlamentul României.
Acest cadou va fi destinat familiilor care au un salariu minim pe economie, adica de 1450 de lei, fiind distribuit de Primăria fiecărei localități din România.
„Mulți copii nu primesc cadouri, întrucât situația materială nu le permite părinților să le facă cadouri. Aceștia încearcă cu bruma de bani să le asigure măcar ceva mai bun de mâncare de sărbători, nu și un cadou, fie e cât de mic” a declarat unul dintre senatorii care lucrează la această lege.
Trebuie reținut că autoritățile nu vor oferi suma direct în mână, ci haine, dulciuri, jucării și rechizite pentru copii.
Sursa: bzi.ro