Ministrul Educației, Pavel Năstase, a declarat duminică în cadrul unui eveniment organizat în Capitală, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că își dorește ca „rețeaua” de profesori ce predau limba română în străinătate să se extindă, iar această materie să fie inclusă în curricula școlilor din afara țării, unde sunt mari comunități de români.
„Ne dorim să sărbătorim românii de pe toate meridianele lumii”, a declarat Andreea Păstârnac, ministrul pentru Românii de Pretutindeni. Ea a susținut că „educația în limba română reprezintă preocuparea majoră identitară a românilor de pretutindeni și a dialogului cu autoritățile din România, precum și cu cele din țările de reședință”
Trebuie să conștientizăm că astăzi, la nivelul comunităților românești din afara granițelor, se înregistrează un număr tot mai mare de copii care, deși vorbesc limba română, ăși pierd încetul cu încetul abilitățile cognitive” a mai adăugat aceasta.
În prezent, programul „Limba română. Educație și comunicare” se derulează în Marea Britanie și Italia, urmând să continue în Spania.
Pavel Năstase a prezentat statistici privind studierea limbii române în străinătate.
„Avem în momentul de față 12.381 de elevi, avem 859 de grupe, 523 de școli și 134 de profesori care predau limba română. Iată o adeărată rețea”, a afirmat el.
De asemenea, Năstase a vorbit despre importanţa includerii limbii române în programa unor şcoli din străinătate.
„Vrem să extindem, ca limba română să fie inclusă în curricula şcolilor respective, să fie predată ca limbă străină în ţara unde sunt românii noştri”, a spus ministrul.
Şi prorectorul Universităţii din Bucureşti, Liviu Papadima, a vorbit despre absolvenţii cursurilor de limba română în străinătate.
„În Spania anul trecut au absolvit 7.175 de elevi, în Italia – 4.507″, a detaliat acesta.
Sursa: bzi.ro