Finala turneului feminin de la Roma ne-a arătat că nu poți lupta cu ghinionul. Simona a început foarte bine, a urmat episodul entorsei de la gleznă și finalmente a pierdut. Deși s-a chinuit vizibil, a luptat până la capăt, a rămas în picioare, respectând competiția și publicul.
Mai presus de orice analiză de specialitate, la care toți ne pricepem, eu încep prin a o felicita pe Simona pentru că a rezistat trei seturi, deși era clar că resorturile fizice și psihice ale campioanei nostre erau afectate. Să nu dramatizăm cele întâmplate, nu poți înjura ghinionul, poți doar să accepți cu resemnare că ”asta e” și să-ți vezi de treabă mai departe. Ceea ce Simona a și făcut, din respect pentru competiție, public și adversar. A fost aproape de un moment important al carierei sale, dar a avut ghinion și a pierdut, se întâmplă tot timpul astfel de povești, mai ales în lumea sportului.
Simona a încercat să rămână în meci, sperând într-o revenire în ultimul set, dar era evident că încrederea în forțele proprii fusese zdrucinată de entorsa care venise într-un moment favorabil, când domina partida. A tras de ea, a sperat că mai poate întoarce, prin ambiție și determinare, soarta finalei, dar a trebuit să se recunoască învinsă de o adversară puternică, dar și puțin norocoasă, pentru că până la momentul accidentării, jocul Svitolinei nu impresionase. Să sperăm că până la debutul turneului de la Roland Garros campioana noastră se va reface, atât fizic cât și psihic, și va încerca să ajungă la o nouă performanță. Finala de la Roma, deși ne-a lăsat un gust amar, rămâne totuși o performanță, nu e la îndemâna oricui să joace o finală într-unul din turneele importante ale sportului alb.
Nu știm cât de serioasă este accidentarea la gleznă, cert e că a fost destul de sâcâitoare, din moment ce i-a dat peste cap tot jocul din finală. Să nu uităm că această înfrângere, deși datorată în mare parte ghinionului, vine după câteva sâptămâni în care jocul și atitudinea Simonei au fost la cote înalte. Felul în care campioana noastră a reacționat la conferința de presă, refuzând să-și plângă de milă aducând în discuție momentul accidentării, îi face cinste Simonei. A rămas cu picioarele pe pământ, refuzând titlul de favorită la Roland Garros, declarând că ”în acest moment, nu cred că sunt favorită la Paris”, ceea ce a surprins pe mulți. Poate a simțit că accidentarea de la gleznă este mai serioasă decât s-a crezut inițial, iar refacerea poate dura mai mult decât o săptâmână, cât mai este până la startul turneului din capitala Franței.
Să sperăm că Simona se va reface la timp pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris, acolo unde a cucerit titlul la junioare și a jucat și o finală la senioare în 2014. La Roma a avut ghinion, dar în sport, ca și în viață, nu poți avea mereu ghinion, așa cum nu poți avea mereu noroc. Pentru atitudinea pozitivă, pentru felul în care a înțeles să respecte competiția și spectatorii, jucând până la final deși era evident că nu se simțea foarte bine, Simona merita aprecierea noastră. De multe ori s-a comportat copilărește, a avut episoade de nervozitate pentru care a fost taxată de noi toți, dar la Roma a știut să ne câștige respectul. A pierdut, dar a luptat, a avut puterea să rămână în teren până la final, refuzând ideea abandonului, și a impresionat prin tăria de caracter.
Cineva a spus odată că ”mai frumoasă decât victoria este așteptarea ei”. Roma a trecut, vine Parisul, altă provocare, altă tentativă de a ajunge în vârf. Baftă Simona, îți tinem pumnii!
Cristian Huluban
