Femeile însărcinate vor fi plătite să renunțe la fumat! Acestea ar putea primi vouchere în valoare de până la 300 de euro, dacă acceptă să renunțe la acest viciu, până la nașterea copilului.
Într-un efort de a combate efectele pe care fumatul le are asupra fătului, 17 spitale au acceptat să ia parte la studiul desfăşurat pe o perioadă de 36 de luni. Participantele se vor întâlni cu un consilier pentru renunţarea la fumat în timpul examenelor pe care trebuie să le efectueze o femeie însărcinată, scrie libertatea.ro
Pentru fiecare şedinţă, participanta va fi răsplătită cu un voucher de 20 de euro. Acestea pot obține până la 300 de euro.
Astfel, medicii vor să testeze eficiența stimulentelor financiare în ceea ce privește renunțarea la tutun. Participantele la studiu trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să aibă cel puţin 18 ani, să nu fie însărcinate în mai mult de patru luni şi jumătate şi să fumeze cel puţin cinci ţigări pe zi.
Momentan, studiul se desfășoară în Franța, dar există posibilitatea ca și alți medici din Uniunea Europeană să preia inițiativa, informează a1.ro.